Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Polițiștii lui Nane s-au mobilizat: încă 5 rețineri în cazul bătăii din centrul Vasluiului

Publicat

in

Surpriză de proporții: polițiștii vasluieni s-au trezit! După ce au fost aspru criticați pentru lipsa de reacție în cazul bătăii violente din centrul municipiului Vaslui, oamenii legii au început, în sfârșit, să miște. Astăzi, IPJ Vaslui anunță oficial reținerea altor 5 bărbați, cu vârste între 21 și 32 de ani, suspectați că au participat la atacul comis sâmbătă, 22 iunie, asupra unui bărbat de 43 de ani din Iași.

Cei cinci sunt din comunele Zorleni, Epureni și Șuletea, toți cunoscuți în zona lor, și s-ar fi sustras urmăririi penale în ultimele zile. Odată cu reținerea lor, numărul total al agresorilor ajunge la șapte – toți cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au făcut azi ceea ce trebuiau să facă din primul moment: au pus mâna pe suspecți, au adunat probe, au întocmit dosarele și i-au reținut pentru 24 de ore. Urmează ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui să decidă dacă va cere arestarea lor preventivă. Mobilizarea vine târziu, dar spectaculos, după ce întreaga opinie publică a reacționat dur la lipsa de reacție a poliției în ziua incidentului. În centrul criticilor s-a aflat comisarul-șef Ionel Nane, uns „stăpân” la IPJ Vaslui cu gir politic, care a evitat aparițiile publice și comunicările clare în orele de după atac. Activitățile desfășurate de polițiști au fost sprijinite de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui. Ancheta continuă, iar surse apropiate anchetei spun că cercetările vizează și alte persoane implicate în organizarea și desfășurarea agresiunii.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.