Știri Vaslui
Ipostaza scârbavnică a politicii: PNL Vaslui își pune sigla pe chipul unui preot bolnav
Un om se zbate în suferință, iar PNL Vaslui găsește de cuviință să își pună numele peste o fotografie cu chipul lui. Sigla Partidului Național Liberal a fost ștanțată ca o ștampilă electorală pe poza părintelui Ioan Mihai Măriuța, preot tânăr, bolnav de o afecțiune gravă a ficatului, aflat în așteptarea unui transplant vital.
Gestul, de un cinism grotesc, nu mai are nicio legătură cu umanitatea, mila creștină sau ajutorul autentic. Este o încercare jalnică de a se promova pe spinarea unei tragedii personale, o campanie de imagine deghizată în filantropie.
„Donează! Salvează! Gestul tău contează!”
Așa scrie în postarea distribuită de PNL Vaslui, unde sub apelul umanitar apar cu mândrie sigla partidului și numele unui „inițiator”: Adrian Pantea, primarul din Botești, același care în 2024 a închis Centrul social-filantropic al Episcopiei Hușilor, lăsând pe drumuri zeci de copii, bătrâni și persoane vulnerabile. Atunci, Pantea a întors cheia în poarta milei, punând lacăt peste un centru. Azi, pozează în „sprijinitor al Bisericii”. Ironia bate obrazul. Și obrazul e gros.

Când fariseismul devine politică de partid
Nu contează că omul e în suferință, că familia lui trăiește fiecare oră cu inima strânsă. Pentru liberali, contează imaginea. Like-urile. Electoratul sensibilizat de durere, dar fidelizat cu minciună.
Unde e limita decenței?
Gestul a fost primit de cetățeni cu revoltă, cu greață, cu indignare:
„Cum poți să te urci politic peste un om care abia mai trăiește? Cum poți să folosești drama lui, să îi pui sigla partidului peste față, ca pe un afiș de campanie electorală?” a comentat un vasluian pe grupurile de facebook în care a fost distribuită postarea.
“Răspunsul e simplu: poți face asta doar dacă ai pierdut complet contactul cu empatia, cu omenia, cu valorile creștine pe care pretinzi că le aperi”, a spus altul.
Rușine! Nu doar pentru că gestul e penibil. Ci pentru că, în mod absolut simbolic, liberalismul vasluian tocmai și-a arătat adevărata față: una care zâmbește larg în timp ce pune mâna pe umărul unui om aflat pe patul de suferință, dar o face doar pentru poză.
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaMilitar resuscitat de două ori, lăsat să moară la spitalul din Huşi! “Nu e nici mama, nici tata, nu am ce sa-i fac!”
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal sângeros în Bârlad. Bătaie între zeci de tineri, un bărbat înjunghiat și transportat de urgență la spital
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFrica din interiorul ISU Vaslui: subaltern filmat la stația GPL, șefii tac, iar angajații se tem de răzbunare
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaȘoferiță din Bârlad, reținută după ce a fost prinsă băută la volan pe DN 24
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaTragedie la Focșeasca: doi frați ieșiți la joacă au murit înecați sub gheață. Tatăl, disperat, nu are bani să-și îngroape copiii
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaDosarul Bogos explodează: ancheta se apropie de vârful puterii
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaScene șocante la Puiești. Tânăr găsit înjunghiat pe marginea drumului, în stare gravă
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaTragedie fără margini: tată și fiu din Vaslui au murit după ce s-au aruncat de pe un bloc cu zece etaje, la Arad

