Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Performanțele unui director: La Hoceni, dintr-o clasă întreagă, doar 5 copii au reușit să ia peste 5 la Evaluare. Restul au abandonat școala

Publicat

in

În comuna Hoceni, județul Vaslui, școala condusă de Nicu Iulian Vârlan – cunoscut opiniei publice după ce a fost prins la volan cu o alcoolemie penală de 2,85‰ – bifează acum o nouă „realizare educațională”: abandon în masă și rezultate catastrofale la Evaluarea Națională.

Într-o clasă de-a VIII-a, din care doar 8 elevi s-au înscris pentru examenul care ar trebui să le decidă viitorul, doar 6 s-au mai prezentat în ziua probei. Iar dintre aceștia, doar 5 au reușit să obțină note peste 5. Restul? Au renunțat. La școală. La educație. La orice șansă la un viitor decent.

Este poate una dintre cele mai slabe generații din județ, și nu din vina copiilor, ci a indiferenței instituționale și a unui management școlar falimentar, tolerat și protejat în continuare de autoritățile educaționale din Vaslui.

Școala din Hoceni este astăzi un etalon al abandonului educațional, iar părinții vorbesc despre un sistem care și-a pierdut complet busola. Elevii sunt debusolați, lipsiți de îndrumare reală, iar cadrele didactice – demoralizate. În vârful acestei prăbușiri, stă același director care, în urmă cu un an și jumătate, conducea beat turtă pe drumurile comunei, și care astăzi continuă să conducă… destinele educaționale ale copiilor din zonă.

Deși prins cu alcoolemie penală și scăpat de justiție cu un simplu avertisment, Nicu Iulian Vârlan a fost menținut în funcție. Nici Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, nici primăria, nici vreo altă autoritate nu a mișcat un deget. Iar rezultatul? Copii care nu ajung la liceu, care abandonează școala în masă și care sunt lăsați să se piardă într-un sistem care își acoperă rușinea cu tăcere.

Într-un județ unde prăpastia dintre urban și rural se adâncește, iar raportul OCDE arată clar că eșecul educației începe de la nivel primar, cazul de la Hoceni este doar vârful unui iceberg periculos. O școală mică, cu o singură clasă terminală, unde majoritatea elevilor nici măcar nu mai visează la liceu, pentru că nimeni nu le-a arătat vreodată de ce merită să spere.

Asta înseamnă „performanța” în viziunea directorului Vârlan: o școală în care abandonul e regulă, rezultatele sunt rușinoase, iar respectul s-a evaporat – odată cu orice urmă de autoritate pedagogică.

În loc să fie un model pentru elevi, conducerea școlii din Hoceni este un contraexemplu periculos, tolerat politic și girat administrativ, în ciuda faptelor și evidențelor.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.