Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Justiția a decis: control judiciar pentru șoferul cu Dacia care a lovit doi oameni ca să își salveze viața

Publicat

in

Caz cutremurător în județul Vaslui, unde o confruntare absurdă dintre doi tineri și un gospodar venit să cumpere baloți s-a încheiat cu o tragedie. Cei doi au fost loviți cu mașina, unul murind pe loc, celălalt ajungând în comă la spital. Iar șoferul – un tată cu trei copii și soție însărcinată – nu a fost arestat, ci pus sub control judiciar.

Cătălin Răzmeriță, în vârstă de 38 de ani, din Stănilești, a petrecut o singură noapte în arest. Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a refuzat să ceară arest preventiv, deși cazul a inflamat opinia publică. Motivația? Ancheta este în curs, iar bărbatul are domiciliu stabil și nu prezintă risc de fugă.

De la o mașină de baloți, la o confruntare mortală

Marți, 15 iulie 2025. Răzmeriță merge cu o Dacie Papuc pe un câmp din Lunca Banului, să cumpere lucernă. Pe drum, este interpelat de patru tineri cu un BMW, deranjați că șoferul „amărât” n-a semnalizat cum trebuie. De la ironii s-a ajuns la o urmărire, apoi la un asalt direct în câmp.

Martorul – fermierul care trebuia să-i vândă baloții – a relatat totul: „Au sărit la el ca turbații, rupți de beți, poate drogați. Unul s-a aruncat pe capotă, altul voia să-l scoată din mașină. L-am strigat: fugi, că te omoară!”. Și a fugit. Iar doi tineri au ajuns sub roți.

Victimele – Alexandru Ciocârlan (30 de ani), decedat, și Mihai Savin (22 de ani), în stare gravă – nu se aflau într-un incident de circulație clasic.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.