Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

VIDEO: Un șofer a intrat pe CONTRASENS în giratoriu și a fost la un pas să provoace o tragedie. Poliția?

Publicat

in

Inconștiență în stare pură, surprinsă seara trecută pe o stradă din municipiul Vaslui, în sensul giratoriu de la Motor Grup, una dintre cele mai tranzitate intersecții din Vaslui. O cameră de bord a unei mașini care circula regulamentar a înregistrat imagini șocante: un autoturism care vine dinspre Cișmeaua Moldovencei taie giratoriul prin stânga, intră pe contrasens și trece milimetric pe lângă o altă mașină.

Filmarea arată clar cum șoferul mașinii vinovate ignoră cu tupeu orice regulă, ca și cum sensul giratoriu ar fi fost o simplă bordură de decor. Norocul pur și reflexele celuilalt conducător auto au evitat o nenorocire. În alte condiții, impactul putea fi devastator, pentru că viteza șoferului vinovat era considerabilă.

Intersecția respectivă este monitorizată video, camerele „văd tot” și, culmea, funcționează! Așa că identificarea șoferului ar fi floare la ureche pentru Poliția Rutieră. Dar doar dacă ar vrea și dacă nu s-ar mulțumi cu veșnicul sport preferat – statul la pândă, în boscheți sau după stâlpi, pentru a prinde câte un șofer neatent care a uitat să semnalizeze. În loc să folosească tehnologia pentru prevenirea tragediilor, se pare că autoritățile preferă să o folosească pentru completarea planului de amenzi. Dacă șoferul filmat va fi vreodată tras la răspundere, rămâne de văzut.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.