Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Ioan Bendei, cetățean de onoare al comunei Solești, va fi înmormântat sâmbătă la Brașov

Publicat

in

Ioan Bendei, fost vicepreședinte și administrator al companiei RCS&RDS, una dintre cele mai puternice companii de telecomunicații din România, a încetat din viață la vârsta de 67 de ani. Moartea sa fulgerătoare a lăsat în urmă o profundă tristețe atât în lumea afacerilor, cât și în comuna Solești, acolo unde își avea originile și unde era considerat „un stâlp al comunității”.

Dispariția sa marchează nu doar sfârșitul unei cariere impresionante în business-ul românesc, ci și pierderea unui om care, deși a fost discret și departe de lumina reflectoarelor, a avut un impact major asupra județului Vaslui – în plan economic, social și uman. Ioan Bendei a fost declarat cetățean de onoare al comunei Solești încă din anul 2008, printr-o hotărâre solemnă a Consiliului Local. Decizia a fost motivată de implicarea constantă și generoasă a acestuia în viața comunității, în educația tinerilor, în sprijinirea proiectelor culturale și în susținerea vieții spirituale din localitate.

Primarul comunei Solești, Mona Bujor, i-a adus un omagiu public emoționant:

„Noi, încă din 2008, în ședință solemnă de Consiliu Local, l-am desemnat pe Ioan Bendei cetățean de onoare, pentru că el a fost un stâlp al comunității noastre, un om care s-a implicat în educația tinerilor, un om care a sprijinit viața culturală și viața spirituală a comunei.”

Meritele sale nu s-au limitat la sfera locală. Prin rolul său în conducerea companiei RCS&RDS, Ioan Bendei a contribuit decisiv la modernizarea infrastructurii de telecomunicații din județul Vaslui, ajutând ca această zonă – adesea marginalizată – să ajungă în topul județelor din România în ceea ce privește acoperirea cu fibră optică și semnal de telefonie mobilă. A fost, de asemenea, un sprijin constant pentru mulți tineri vasluieni și artiști locali, pe care i-a ajutat în mod direct, fără să aștepte recunoaștere publică.

Cu o durere profundă, familia a anunțat detaliile legate de slujba de înmormântare:

„Cu profundă durere în suflete, anunțăm trecerea la cele veșnice a iubitului nostru soț, tată și bunic, BENDEI IOAN. Amintirea sa va rămâne vie în sufletele noastre pentru totdeauna.”

Priveghiul va avea loc vineri, 25 iulie 2025, începând cu ora 19:00, la Biserica Ortodoxă “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (Str. Aurel Vlaicu 74, Brașov).

Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 26 iulie 2025, ora 12:00, la aceeași biserică.

Înmormântarea se va desfășura tot sâmbătă, la ora 14:00, la Cimitirul Bisericii Sfânta Treime, din cartierul Schei, Brașov.

Pomana va fi organizată în aceeași zi, la ora 15:00, la Hotelul Aro Brașov – Salonul Alb.

Familia, prietenii, cunoscuții și toți cei care l-au respectat și i-au fost aproape sunt așteptați să îi aducă un ultim omagiu.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.