Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Traficant de droguri prins cu „laboratorul mobil” la frontieră! Cocaină, LSD, ecstasy și ketamină, ascunse într-o geantă!

Publicat

in

Un bărbat de 34 de ani, cu dublă cetățenie română și moldovenească, a fost prins în flagrant delict la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, având asupra sa un adevărat arsenal de droguri de risc și mare risc! Polițiștii de frontieră și ofițerii de la Crimă Organizată Vaslui au descoperit în autoturismul său cocaină, LSD, MDMA, ecstasy, ketamină, canabis și rezină de canabis, toate ascunse într-o geantă, alături de grindere și obiecte cu urme de substanțe.

Individul era deja monitorizat de către Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui și procurorii DIICOT Vaslui, după ce, în cursul anului 2025, ar fi introdus și scos în mod repetat droguri din și în România, în special din Olanda. Pe 1 iunie a fost prins la intrarea în țară, în timp ce încerca să revină din Republica Moldova cu pachetul complet pentru consum și distribuție.

Captura conține:

• 7 comprimate de ecstasy

• 9 timbre LSD

• cantități de cocaină, pulbere MDMA și ketamină

• canabis și rezină de canabis

Toate drogurile erau destinate, cel mai probabil, atât consumului propriu, cât și distribuirii pe teritoriul României și al Republicii Moldova.

Pe 1 august, procurorii DIICOT Vaslui au emis ordonanță de reținere pe numele suspectului, iar Tribunalul Vaslui a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Ancheta a fost desfășurată cu sprijinul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.