Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Bolojan, PNL și Barbu – atac la magistrați, privilegii pentru politicieni. CSM trage semnalul de alarmă

Publicat

in

Judecătorii și procurorii din toată țara au spus stop. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis convocarea adunărilor generale pe 26 și 27 august pentru a discuta deschis despre proiectul Guvernului care vrea să schimbe regulile pensionării magistraților. De ce această reacție? Pentru că, spun judecătorii, în ultimele luni s-a ajuns prea departe: politicienii au transformat magistrații în țapi ispășitori pentru problemele economice ale țării, mass-media apropiată de putere a dus o campanie agresivă împotriva lor, iar Guvernul a ignorat orice dialog real cu sistemul judiciar.

„Ignorarea argumentelor reprezentanților sistemului judiciar și punerea constantă în discuție a statutului judecătorilor și procurorilor, în atmosfera de ură publică generată de acțiunile iresponsabile ale factorului politic, creează riscul major de demoralizare și afectare a atractivității magistraturii”, avertizează CSM. În plus, „toate aceste acțiuni induc ideea periculoasă că sistemul judiciar ar fi un instrument la discreția factorului politic, iar independența justiției și cursul democratic al societății devin simple iluzii”.

Bolojan vorbește despre reformă, dar uită de dialog

Premierul Ilie Bolojan spune că reforma e necesară „cu toate supărările”. Vrea creșterea vârstei de pensionare, plafonarea veniturilor și eliminarea pensiilor mari pentru magistrați. Doar că reforma vine peste capul lor, fără negocieri reale, fără respectarea deciziilor Curții Constituționale și a normelor europene. Exact asta reclamă CSM: nu faptul că există discuții despre schimbare, ci modul abuziv în care se face totul.

„Această atitudine de forță a puterii executive este inacceptabilă într-o societate democratică”, au transmis secțiile CSM, care cer un dialog real între guvernanți și sistemul judiciar.

PNL și Barbu – campioni la numiri bine plătite Când vine vorba despre bani publici, politicienii care îi critică pe magistrați par să aibă o memorie foarte scurtă.

La Vaslui, liderul PNL Mihai Barbu e un exemplu grăitor: partidul său a împărțit ani la rând funcții bine plătite oamenilor de casă.

Liliana Trifan, fostă angajată la o companie de telefonie, fără vreo legătură cu domeniul gazelor, a fost numită de PNL membră AGA la Gaz Est și remunerată consistent.

Florin Ionel, rămas fără loc de muncă și pierzător la alegerile din Zăpodeni, a fost recompensat de PNL cu o poziție călduță la Primăria Miclăești.

Cristina Trăilă, avocata companiei austriece Schweighofer, a încasat 4.000 de euro lunar ca membră în Comitetul EximBank, fără experiență bancară, dar cu susținere politică solidă.

În tot acest timp, Mihai Barbu nu a avut nicio reacție publică împotriva măsurilor luate de premierul Bolojan la adresa magistraților. Niciun cuvânt despre riscurile pentru independența justiției, niciun semn că ar fi de partea celor care apără statul de drept.

Magistrații, între presiune și responsabilitate

Judecătorii și procurorii au interdicții stricte: nu pot face afaceri, nu pot ocupa funcții politice, nu pot avea alte venituri. În același timp, gestionează mii de dosare, sub o presiune uriașă și cu atacuri venite din partea celor care ar trebui să le respecte independența. „Prejudiciul de imagine adus justiției nu este doar prezent, ci pune în pericol viitorul magistraturii”, au spus răspicat magistrații.

Dacă premierul Bolojan și liderii PNL, în frunte cu Mihai Barbu, vor cu adevărat reformă și echitate, să înceapă cu propriile privilegii politice. Respectul pentru justiție nu se câștigă prin atacuri și decizii luate peste noapte, ci prin dialog, transparență și reguli egale pentru toți — magistrați și politicieni deopotrivă.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.