Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Dezastrul lovește județul Vaslui în mandatul lui Trifan: cel mai mic PIB din toată regiunea Nord-Est

Publicat

in

Austeritatea este cuvântul de ordine în mandatul lui Ciprian Trifan. Prognozele oficiale arată un viitor sumbru: Vasluiul va avea cel mai mic PIB din întreaga Regiune Nord-Est, rămânând la coada dezvoltării. Potrivit Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, în 2025 PIB-ul județului este estimat la doar 15,7 miliarde de lei. În următorii ani, creșterile vor fi minime, abia de 2–2,5% pe an, pentru ca în 2028 să atingă 20,8 miliarde. Comparativ, Iașiul va depăși 78 miliarde, Bacăul va ajunge la 47,5 miliarde, iar chiar și Botoșaniul, județ considerat la fel de sărac, va urca la 22 miliarde. Asta înseamnă că Vasluiul rămâne nu doar ultimul, ci și tot mai izolat economic.

Austeritatea guvernului, scuza perfectă

Guvernanții au introdus noi pachete de austeritate, majorând TVA de la 19% la 21%. Măsura lovește direct investițiile locale. Cel mai bun exemplu este proiectul „Sistem de panouri fotovoltaice la Spitalul Județean de Urgență Vaslui”. Devizul general a trebuit refăcut, iar costurile au crescut cu peste 26.000 de lei, bani pe care județul trebuie să-i suporte din propriul buget. O investiție mică, menită să reducă factura la curent și emisiile de gaze, devine brusc o povară. Dacă un simplu proiect de panouri solare e pus la pământ de deciziile guvernului, ce șanse are economia județului să atragă investiții serioase?

Vasluiul, condamnat la subdezvoltare

În timp ce Iașiul se transformă într-un pol economic regional, iar județe ca Suceava și Neamț atrag bani prin turism și industrie, Vasluiul rămâne prins în capcana sărăciei. PIB-ul mic înseamnă venituri mici, investiții puține și șanse reduse pentru oameni.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.