StiriEst
Mentenanță la urs! AJVPS Vaslui face japcă pe banii primăriilor
Când nu mai găsești ursul prin pădurile județului, îl inventezi pe hârtie și îi faci… mentenanță! Aceasta este ultima găselniță a Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Vaslui, condusă de vestitul Vasile Negru, care emite facturi grase către primării pentru „servicii” care n-au existat niciodată. Primăria Pușcași s-a trezit cu o factură de 14.280 de lei, deși în comună nu a fost semnalat vreodată vreun urs. Primarul Marian Ignat ridică o întrebare de bun-simț: la ce facem mentenanță, la Moș Martin? Cine stătea la pândă prin pădure, așteptând ursul inexistent?
„Ei spun că au asigurat mentenanța. Sună ambiguu. Despre ce vorbim, mentenanța ursului? Am cerut să mi se spună clar ce serviciu a fost prestat și în ce zi. Vreau să știu dacă au stat după copac și l-au pândit pe Moș Martin. Adică cumva ei au stat cu echipe de pază, pentru că de intervenţii nu a fost vorba. Noi am semnat un contract cu AJVPS, am primit facturi, dar vreau să ştiu pentru ce plătim, să ni se ataşeze în spatele facturilor ce serviciu a fost efectiv prestat. Vreau să ştiu în ce zi X sau Y au stat după copac şi l-au pândit pe Moş Martin”, spune ironic primarul. De partea cealaltă, AJVPS invocă o hotărâre de guvern și contracte semnate cu 13 primării. „Noi nu facem nimic ilegal”, se apără directorul Vasile Negru. Numai că trei primării – printre care și Pușcași – au refuzat să achite „japca” și așteaptă explicații. “Contractul s-a încheiat în bază legală, semnat, ştampilat, înregistrat la Garda Forestieră Focşani, care este reprezentantul în teritoriu al Ministerului Mediului. Din aceste 13 primării, zece au achitat facturile pentru intervenţie şi prevenţie la urs brun. Un număr de trei primării nu au achitat niciun ban. I-am notificat şi aşteptăm să vedem. Noi nu facem nimic ilegal. (…) Pe teritoriul judeţului Vaslui, au pătruns primele exemplare de urs brun în toamna anului 2021. Avem acum un număr de 13-14 exemplare. Avem cinci ursoaice cu pui după ele. Ele se mişcă, acum sunt la Lipovăţ, acum sunt la Bogdăneşti, acum sunt la Dragomireşti sau Ivăneşti. Am avut atacuri de urşi pe raza a trei comune. Ministerul Mediului a emis o hotărâre prin care se precizează cum se fac aceste acţiuni de prevenire şi combatere efectivă a atacurilor de urs brun. Este hotărâre aprobată de Guvernul României, nu de către noi”, a declarat șeful AJVPS. Ironia este că după plata acestor facturi aberante, primăriile își pot recupera banii de la Garda Forestieră. Primarul comunei Ivăneşti, Vasile Novac susține că şi în condiţiile în care ar primi înapoi banii de la autorităţile de mediu, pe fondul dificultăţilor financiare, nu poate achita facturile către AJVPS. Practic, Negru dă factura, primarii plătesc din bugetele și așa sărăcite, iar apoi statul decontează. O schemă clasică de jecmănire cu acte-n regulă. În tot acest timp, în unele comune ursul există doar pe factură. La Pușcași, de pildă, Moș Martin e bun de plată: 14.280 de lei pentru „mentenanță”. Așa înțelege AJVPS Vaslui să protejeze natura – prin taxe fictive și japcă pe spinarea primarilor.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaDe pe capota DNA, direct pe scena „excelenței”: premiul unui șef crescut la umbra lui Buzatu
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAsistentă de la SJU Vaslui, moarte fulgerătoare după tura de noapte. Mesajul ei despre epuizare cutremură acum unitatea sanitară
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaSe spune că dacă nu muncești azi, nu ai spor tot anul. Mit sau adevăr? – explică părintele Alexandru Brăescu, Parohia Docani
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPSD Vaslui amenință coaliția: „Fără Bolojan sau ieșim de la guvernare”
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaCiupilan face legea… praf! Prefectura îi dă peste nas primarului din Huși
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaCiupilan, surprins în “profundă reflecție” la Bacău. Somn strategic pentru economia și dezvoltarea Hușului
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaImpact nimicitor pe DE 581: mașină intrată frontal într-un TIR, șofer mort. Martorii vorbesc despre o posibilă sinucidere
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaPlătită din bani publici, fata lui Manole închide gura oamenilor: spitalul se laudă, pacienții nu au voie să comenteze

