Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Un bărbat abia ieșit din pușcărie a fost găsit în comă pe marginea drumului

Publicat

in

Scene șocante în comuna Băcești, județul Vaslui. Un bărbat care fusese eliberat din Penitenciar cu doar câteva ore înainte a fost găsit în comă, într-un șanț de pe marginea Drumului Național care leagă Romanul de Negrești. Fostul deținut fusese arestat preventiv pentru o tâlhărie comisă la locuința unor bătrâni, iar după eliberare, potrivit localnicilor, ar fi decis să-și „sărbătorească” libertatea cu mult alcool. Bucuria s-a transformat însă într-o tragedie.

Un sătean a fost cel care l-a observat zăcând inconștient și a alertat imediat autoritățile. Echipajele de Ambulanță și Poliție au sosit rapid și au încercat manevre de resuscitare, însă bărbatul a fost găsit în stare critică. Versiunile privind moartea sa sunt neclare. Unii martori spun că ar fi fost lovit de o mașină, alții susțin că ar fi căzut singur, după ce s-a îmbătat zdravăn. Polițiștii au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă și urmează să stabilească împrejurările exacte ale tragediei.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.