Afacerea câinilor. Cum s-au transformat banii publici în suferință și moarte

Într-un colț uitat al județului Vaslui, acolo unde mirosul de umezeală și excremente se amestecă cu lătratul slab al unor suflete rănite, se ascunde una dintre cele mai negre povești finanțate din bani publici. Adăposturile plătite de primării pentru „gestionarea câinilor fără stăpân” arată ca niște lagăre improvizate, unde animalele sunt ținute în frig, în noroi și în durere. Câinii stau înghesuiți câte trei sau patru într-o cușcă, pe scânduri rupte, cu bolurile de apă murdare și cu hrană îmbibată în mizerie. Mulți abia respiră. Alții, răniți sau bătrâni, așteaptă sfârșitul în tăcere.

Asociația care gestionează aceste adăposturi se numește „Sprijină Câinii” și este condusă de Ion Păun, un medic veterinar care, de ani de zile, are contracte cu zeci de primării din toată Moldova. Pe hârtie, misiunea este nobilă: capturarea, sterilizarea, vaccinarea și adăpostirea câinilor fără stăpân. În realitate, cifrele arată o afacere uriașă, alimentată din bani publici și acoperită cu justificări legale. Între 2019 și 2025, asociația a primit contracte în valoare de peste 3,3 milioane de euro. Sume imense pentru un ONG care, potrivit documentelor, nu are angajați, dar care derulează servicii de sute de mii de euro anual.

Pe teren, imaginea este complet diferită de cea din acte. Adăposturile arată jalnic. Pământul e îmbibat de urină, iar mirosul te lovește ca un zid. Câinii au răni vizibile, pielea plină de bube, iar ochii lor par să ceară ajutor. Într-o cușcă mică, o cățea albă își strânge puii lângă ea, încercând să-i încălzească. În alta, un câine bătrân, cu o rană adâncă la bot, stă nemișcat, de parcă și-a acceptat sfârșitul. Cei mai slabi abia se mai ridică. Unii zac pe cimentul rece, în timp ce alții se chinuie să bea dintr-un vas gol.

Ion Păun spune că face totul legal, că respectă legea și că nu are ce-și reproșa. „Cineva trebuie să facă și treaba murdară”, spune el. Argumentul lui este simplu: legea prevede că după 14 zile lucrătoare, câinii care nu sunt adoptați pot fi eutanasiați. Doar că nimeni nu verifică în ce condiții trăiesc acele animale în cele două săptămâni de „adăpostire”. Nimeni nu verifică dacă au fost cu adevărat oferite spre adopție sau dacă acele zile nu sunt doar o perioadă de așteptare înainte de injecția finală.

Curtea de Conturi a descoperit, în trecut, nereguli în contractele dintre această asociație și mai multe primării. La Bârlad, de exemplu, s-au plătit servicii cu TVA, deși asociația nu era înregistrată în scopuri de TVA. Prejudiciul estimat a fost de peste zece mii de euro. În alte localități, inspectorii au semnalat decontări pentru microcipări inexistente sau diferențe între câinii capturați și cei raportați. Cu toate acestea, contractele continuă. Primăriile semnează, plătesc, iar nimeni nu mai întreabă unde ajung animalele.

Într-un singur an, ONG-ul a declarat peste trei mii de eutanasieri. În șase ani, s-au adunat peste douăzeci de mii. Doar unul din zece câini ajunge să fie adoptat. Restul sunt uciși „conform legii”. De cele mai multe ori, aceste cifre nu apar public. Nu există un raport transparent. Nu există poze, nu există dovezi clare despre momentul eutanasiilor, despre cine le face, în ce condiții și cu ce substanțe. Totul se petrece în spatele gardurilor ruginite, în adăposturi ascunse de ochii lumii.

Asociațiile pentru protecția animalelor au încercat să intervină. ONG-ul „Save Our Paws” a cerut în instanță desființarea „Sprijină Câinii”, acuzând că activitatea nu are nicio legătură cu protecția animalelor, ci cu exterminarea lor sistematică. Procesul este în curs. Prima instanță a respins cererea, argumentând că asociația respectă legea, pentru că legea permite concesionarea acestor servicii. Cu alte cuvinte, totul e „legal”. Legal, dar profund imoral.

În tot acest timp, suferința continuă. Câinii din adăposturi nu știu de contracte, de cifre, de legislație. Ei știu doar că le e frig, că le e foame și că durerea nu se mai termină. Cei care ajung răniți la cabinete private, precum cel din imaginile recente, vin din aceleași locuri. Cu fracturi, infecții, răni adânci. Mulți nu supraviețuiesc. Cei care scapă poartă urmele pentru tot restul vieții.

Aceasta este adevărata față a sistemului. Un sistem care ucide în tăcere, cu acte în regulă. Un sistem în care abandonul a devenit afacere, iar mila – cost. Primăriile plătesc să scape de câini, nu să-i salveze. Iar cei care trăiesc din aceste contracte știu bine că, atâta timp cât pe străzi vor mai fi animale fără stăpân, banii nu se vor opri.

România nu are nevoie de mai multe adăposturi, ci de mai multă responsabilitate. De microcipare obligatorie, de campanii de sterilizare, de educație și de pedepse pentru abandon. Dar nimeni nu câștigă bani din prevenție. Banii vin din suferință. Din moarte. Din uitare.

Iar dacă te întrebi unde se duc banii tăi, privește fotografia cu cățeii înghesuiți în cușcă. Acolo e răspunsul.