Știri Vaslui
Beat criță, fără permis și cu mașina furată! Cursa nebună a unui tânăr de 21 de ani din Huc s-a încheiat în cătușe
Noapte albă pentru polițiștii din Negrești, care au avut de-a face cu un „șofer” de 21 de ani din localitatea Huc, comuna Todirești – un tânăr care a bifat toate infracțiunile posibile într-o singură oră. Totul s-a petrecut pe drumul comunal DC 119, în orașul Negrești, în jurul orei 04:42, când un participant la trafic a sunat la 112, anunțând că o autoutilitară înmatriculată în Marea Britanie este trasă pe marginea drumului. La fața locului, polițiștii au descoperit doi tineri, de 21 și 17 ani, dormind în cabină. Cel aflat la volan mirosea puternic a alcool. Testarea cu etilotestul a arătat o valoare uluitoare: 1,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, adică suficient cât să-l trimită direct în arest. Cercetările au arătat că nu avea permis de conducere, iar autoutilitara nici măcar nu îi aparținea – o furase „pentru o tură prin oraș”. După ce a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice, medicii legiști au confirmat că tânărul avea o alcoolemie peste limita legală, iar polițiștii nu au mai stat pe gânduri: l-au reținut pentru 24 de ore. Judecătoria Vaslui a dispus ulterior arestarea preventivă pentru 30 de zile.
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPreotul din Rânzești, luat în cătușe la conferința de la Huși: s-a dat cu capul de pereți la poliție
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaTragedie la Vaslui: un bărbat a murit în stradă
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaCe spune poliția despre preotul luat în cătușe de la conferința Episcopiei Hușilor. IPJ Vaslui explică intervenția
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaRevolta unui antreprenor vasluian: de ce plătim CAS și CASS pentru fiecare firmă, dacă statul nu oferă servicii?
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal la conferința preoților din Huși: un preot recalcitrant, scos pe brațe și preluat de poliție
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPercheziții la Primăria Zorleni, prejudiciu estimat la 1,5 milioane lei. Funcționari ridicați la audieri în dosarul ajutoarelor pentru „sinistrați”
-
Știri Vasluicu 4 zile in urmaȘantaj cu scenariu de „răpire” la Bârlad. Doi vasluieni au încercat să obțină 47.000 de euro punând în scenă o lipsire de libertate
-
Știri Vasluicu 5 zile in urmaMoșailov a rămas fără protector. Partenerul său, Adrian „Beleaua” Corduneanu, a fost arestat, iar vila i-a fost pusă sub sechestru

