Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

În timp ce Bolojan predică „austeritatea”, PNL trăiește pe spinarea cetățenilor

Publicat

in

Ilie Bolojan le vorbește românilor despre „mâna întinsă”, despre necesitatea de a crește impozitele și despre un stat care „nu mai are bani”. Le cere cetățenilor să strângă cureaua începând din 2026, să accepte taxe mai mari pe case și mașini, pentru că bugetul e gol și nu mai există capacitate de a finanța administrațiile locale. Dar exact în același timp, colegii lui de partid – ai acelui PNL care pretinde disciplina financiară – se înfruptă din banul public cu o lejeritate care sfidează orice urmă de moralitate. Bolojan spune că „nu e normal să stai cu mâna întinsă la Guvern”.

Realitatea din județul Vaslui arată fix opusul: la PNL, mâna e întinsă permanent, nu către Guvern, ci direct către bugetele locale și instituțiile publice capturate politic. În timp ce românii plătesc impozite mai mari, liberalii lui Bolojan își plantează clientela în posturi grase. Exemplul cel mai proaspăt vine din comuna Miclești, unde primarul PNL Petru Matei și-a pus în aplicare propria versiune de „politică liberală”: l-a angajat pe Florin Ionel, un om respins de electorat, dar primit cu brațele deschise în posturile plătite din bugetul local. Un fel de „zero la voturi, premium la salariu”.

E exact tipul de practică pe care Bolojan o condamnă public, dar pe care partidul său o aplică impecabil în teritoriu.

Telefonista de partid, transformată în „expertă” bine plătită

Apoi avem cazul Liliana Trifan – fostă telefonistă, fără performanțe evidente, fără funcții câștigate prin merit, dar cu o fidelitate impecabilă față de liderii locali ai PNL. Ce primește în schimb? Un loc călduț în AGA unei companii publice, un venit gras fără responsabilități reale și, mai nou, o poziție în Biroul Electoral Județean de unde a încasat anul trecut peste 20.000 de lei.

Ibănești: șmenuri făcute de primarul trimis dupa portbagajul cu pulpe

În comuna Ibănești, primarul PNL George Pîrlog pare să fi depășit orice limită a batjocurii. În loc să ofere joburi oamenilor din sat, a angajat două doamne fără nicio legătură cu localitatea, venite la braț cu traseistul Octav Chiriac – un personaj care schimbă partidele mai des decât își schimbă cămașa. În timp ce sătenii caută cu disperare un loc de muncă, Pîrlog împarte funcții la clientele aduse de politruci falimentari. În timp ce premierul explică doct cum nu mai există bani la buget, cum trebuie „responsabilizate administrațiile”, cum „nu e normal să stai cu mâna întinsă”, realitatea PNL-ului din teren rupe orice credibilitate. Toate acestea în județul Vaslui, unul dintre cele mai sărace din țară. Un județ în care oamenii abia își permit facturile, dar plătesc – prin taxe și impozite – sinecurile celor care nu au trecut niciodată printr-un concurs serios în viața lor. În timp ce Bolojan vorbește despre responsabilitate și sacrificiu, oamenii simpli plătesc din ce în ce mai mult, iar „băieții deștepți” ai PNL continuă să prindă posturi noi, salarii mari și funcții fără responsabilități.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.