Știri Vaslui
Probleme pe varianta din Vaslui: utilaj „minune” adus degeaba și foraje non-stop. Primăria dă vina pe Aquavas- FOTO
Un nou episod din telenovela fără sfârșit a lucrărilor de pe varianta ocolitoare a Vasluiului pune din nou nervii șoferilor la încercare. O porțiune din drum trebuie spartă iar, după ce s-ar fi descoperit o zonă surpată în subteran. Acum o lună, a fost adus un utilaj prezentat drept „unic în România”, menit să aspire apa care băltește sub asfalt. N-a funcționat, iar de atunci zona răsună aproape continuu de foraje. Ca să țină mașinile departe, au fost împrăștiate tomberoane pe marginea străzii, semn că intervenția nu e nici mică, nici rapidă. Cei care locuiesc în zonă vorbesc de „o problemă groasă”. Primăria susține însă că situația ține de Aquavas.
„S-a stricat un colector de canalizare al Aquavas și cei de la societate pot oferi detalii”, este explicația oficială transmisă de reprezentanții municipalității. Rămâne de văzut cât va mai dura până când strada va fi din nou spartă, astupată și, cel mai probabil, iar spartă — un ciclu deja familiar pentru vasluieni.



-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaMilitar resuscitat de două ori, lăsat să moară la spitalul din Huşi! “Nu e nici mama, nici tata, nu am ce sa-i fac!”
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal sângeros în Bârlad. Bătaie între zeci de tineri, un bărbat înjunghiat și transportat de urgență la spital
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFrica din interiorul ISU Vaslui: subaltern filmat la stația GPL, șefii tac, iar angajații se tem de răzbunare
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaȘoferiță din Bârlad, reținută după ce a fost prinsă băută la volan pe DN 24
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaNoaptea accidentelor pe șoselele din Vaslui. 9 mașini făcute zob, patru oameni au ajuns la spital
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaTragedie la Focșeasca: doi frați ieșiți la joacă au murit înecați sub gheață. Tatăl, disperat, nu are bani să-și îngroape copiii
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaDosarul Bogos explodează: ancheta se apropie de vârful puterii
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaScene șocante la Puiești. Tânăr găsit înjunghiat pe marginea drumului, în stare gravă

