Știri Vaslui
Percheziții la Primăria Zorleni, prejudiciu estimat la 1,5 milioane lei. Funcționari ridicați la audieri în dosarul ajutoarelor pentru „sinistrați”
Anchetă de amploare în comuna Zorleni. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au efectuat șase percheziții domiciliare, inclusiv la sediul Primăriei Zorleni, într-un dosar privind acordarea frauduloasă a unor ajutoare pentru pagubele provocate de calamitățile din toamna anului 2024. Conform informațiilor transmise redacției, perchezițiile au vizat și locuințele a patru funcționari publici. Au fost ridicate documente, telefoane mobile personale și de serviciu, precum și alte mijloace materiale de probă. Surse locale susțin că în vizor se află membrii comisiilor de constatare a pagubelor, dar și consilieri locali și rude ale acestora, despre care există suspiciunea că ar fi fost trecuți pe listele de despăgubire, deși nu ar fi avut dreptul la aceste sume. Există indicii că fondurile alocate pentru sinistrați ar fi fost deturnate către apropiați ai administrației locale și către alte persoane care nu au suferit pagube reale. Potrivit IPJ Vaslui, prejudiciul estimat în acest moment se ridică la 1,5 milioane de lei. Mai mulți funcționari din cadrul Primăriei Zorleni au fost chemați la audieri, ancheta fiind coordonată de procurori și ofițeri ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Cercetările vizează infracțiuni de abuz în serviciu, obținere ilegală de fonduri și deturnare de fonduri. Ancheta este în plină desfășurare. Autoritățile urmează să stabilească exact cum au fost direcționați banii, cine sunt beneficiarii ilegali și ce rol au avut funcționarii implicați în acest mecanism.
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPreotul din Rânzești, luat în cătușe la conferința de la Huși: s-a dat cu capul de pereți la poliție
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaTragedie la Vaslui: un bărbat a murit în stradă
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaCe spune poliția despre preotul luat în cătușe de la conferința Episcopiei Hușilor. IPJ Vaslui explică intervenția
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaRevolta unui antreprenor vasluian: de ce plătim CAS și CASS pentru fiecare firmă, dacă statul nu oferă servicii?
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal la conferința preoților din Huși: un preot recalcitrant, scos pe brațe și preluat de poliție
-
Știri Vasluicu 3 zile in urmaȘantaj cu scenariu de „răpire” la Bârlad. Doi vasluieni au încercat să obțină 47.000 de euro punând în scenă o lipsire de libertate
-
Știri Vasluicu 5 zile in urmaMoșailov a rămas fără protector. Partenerul său, Adrian „Beleaua” Corduneanu, a fost arestat, iar vila i-a fost pusă sub sechestru
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaL-a bătut măr și a fugit din țară: tânăr din Pădureni, prins după patru luni de căutări

