Știri Vaslui
UPDATE: Un mort și doi răniți în accidentul violent de la Berești
UPDATE: Intervenția echipajelor medicale și de pompieri s-a încheiat în această seară la Berești, la granița județelor Galați și Vaslui, acolo unde două autoturisme s-au ciocnit frontal. La fața locului au intervenit două ambulanțe B2 ale SAJ Galați, o ambulanță B2 ISU Galați și o ambulanță C2 cu medic din cadrul SAJ Vaslui – substația Bârlad. În urma impactului au rezultat trei victime. Două persoane, conștiente, dar cu traumatisme, au fost transportate la Spitalul din Târgu Bujor. A treia victimă, un bărbat de 35 de ani, șofer într-unul dintre autoturisme, a fost găsit în stop cardiorespirator. Deși medicii au aplicat manevre de resuscitare, acestea nu au avut rezultat, fiind declarat ulterior decedat. Poliția urmează să stabilească împrejurările exacte ale producerii accidentului.
Știrea inițială
Un accident grav a avut loc în această seară în localitatea Berești, la limita județelor Galați și Vaslui. Două autoturisme s-au ciocnit frontal, impactul fiind atât de puternic încât trei persoane au rămas încarcerate, una dintre victime fiind găsită în stop cardiorespirator.
La 112 s-a făcut un apel care anunța situația critică, iar către locul accidentului au fost direcționate două ambulanțe B2 de la SAJ Galați și o ambulanță C2 cu medic din substația SAJ Bârlad (Vaslui). Pompierii au intervenit pentru descarcerare și pentru acordarea primelor măsuri de salvare.
În acest moment, victimele sunt evaluate și transportate la spital, iar polițiștii au început cercetările pentru a stabili cum s-a produs coliziunea. Intervenția este în desfășurare.
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPreotul din Rânzești, luat în cătușe la conferința de la Huși: s-a dat cu capul de pereți la poliție
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaTragedie la Vaslui: un bărbat a murit în stradă
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaCe spune poliția despre preotul luat în cătușe de la conferința Episcopiei Hușilor. IPJ Vaslui explică intervenția
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaRevolta unui antreprenor vasluian: de ce plătim CAS și CASS pentru fiecare firmă, dacă statul nu oferă servicii?
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal la conferința preoților din Huși: un preot recalcitrant, scos pe brațe și preluat de poliție
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaPercheziții la Primăria Zorleni, prejudiciu estimat la 1,5 milioane lei. Funcționari ridicați la audieri în dosarul ajutoarelor pentru „sinistrați”
-
Știri Vasluicu 4 zile in urmaȘantaj cu scenariu de „răpire” la Bârlad. Doi vasluieni au încercat să obțină 47.000 de euro punând în scenă o lipsire de libertate
-
Știri Vasluicu 5 zile in urmaMoșailov a rămas fără protector. Partenerul său, Adrian „Beleaua” Corduneanu, a fost arestat, iar vila i-a fost pusă sub sechestru

