Dorința de Crăciun a Episcopului Ignatie: lumină, căldură și zâmbete pentru copiii uitați ai județului Vaslui

Peste 2.000 de copii au umplut, joi seară, curtea Catedralei Episcopale din Huși. Pentru mulți dintre ei, a fost una dintre puținele seri din an în care au simțit, fără rest, bucuria Crăciunului. Au venit din tot județul, însoțiți de preoții din parohii, purtând cu ei scrisori, emoții și o așteptare simplă: să fie văzuți.

Beauty Code Vaslui

Evenimentul „Scrisoare de Crăciun”, ajuns la a VII-a ediție, nu este doar o acțiune festivă. Este finalul unei munci tăcute, duse zi de zi, de oameni care nu apar în prim-plan, dar care bat ulițele județului indiferent de vreme sau de oboseală. Episcopul Hușilor, Ignatie, și părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi sunt, în aceste săptămâni, mai mult pe drum decât acasă. Intră zilnic în sate uitate, în case fără căldură, în familii care nu mai sperau la nimic.

„Fiecare copilaș din curtea aceasta îl vedem pe Iisus Prunc”, a spus episcopul Ignatie, cu o emoție care nu ține de discurs, ci de ceea ce a văzut în ultimele săptămâni. Copii care dorm în haine groase, părinți care se descurcă de pe o zi pe alta, bătrâni care își numără singuri iernile. Pentru ei, caravana „Dar de Crăciun” nu este un eveniment, ci o gură de aer.

De aproape două săptămâni, voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, coordonați de Episcopie, merg din poartă în poartă. Duc îmbrăcăminte, ghetuțe, hrană, lemne de foc, câte un ajutor bănesc. Dar, mai ales, duc timp. Duc atenție. Duc sentimentul că cineva își rupe din viață ca să ajungă acolo unde statul, de cele mai multe ori, nu ajunge.

Cadourile oferite joi seară nu au fost alese la întâmplare. Ele au fost pregătite exact după scrisorile trimise de copii, strânse cu ajutorul preoților din parohii. Fiecare pachet a avut un nume, o poveste și o nevoie reală în spate. Pentru unii, a fost prima pereche de ghetuțe noi. Pentru alții, prima jucărie primită vreodată.

„Această seară este un pisc”, a spus episcopul Ignatie. Un vârf al unei munci care nu se vede în comunicate și nici în poze festive. Pentru el și pentru părintele Beregoi, Crăciunul nu înseamnă protocol sau scenă luminată, ci drumuri lungi, frig, noroi și întâlniri care te marchează. Sunt eforturi care nu se măsoară în ore, ci în suflete atinse.

Curtea Catedralei a fost, pentru câteva ore, un loc de lumină. Dar adevărata lumină a fost aprinsă mult mai devreme, în satele în care cineva a bătut la ușă și a spus simplu: „Nu sunteți singuri”. Pentru cei peste 2.000 de copii prezenți, dar și pentru miile de familii vizitate, Crăciunul acesta a avut chipuri reale. Chipurile unor oameni care fac, zi de zi, eforturi supraomenești ca să aducă un zâmbet acolo unde, de mult, nu mai era nimic de așteptat.