Cum condamnă Spitalul Huși pacienții la moarte sub supravegherea primarului Ciupilan

La Spitalul Huși nu mai ai voie să te îmbolnăvești seara. Sau în weekend. Sau, mai bine spus, deloc. Pentru că dacă te prinde o urgență și intri pe poarta Spitalului Municipal, șansele tale la viață depind nu de medici, nu de echipamente, ci de ce chef are sistemul să te bage în seamă. Spitalul Huși, aflat de 15 ani în „curtea” primarului Ioan Ciupilan, e astăzi o sursă constantă de suferință și rușine medicală. Cazurile recente confirmă un tipar. La Spitalul Municipal Huși nu se mai iau decizii medicale. Se amână. Se pasează. Se așteaptă. Iar când situația devine critică, pacientul este urcat în ambulanță și trimis la Vaslui, prea târziu, cu șansele mult reduse și cu un cost uriaș pentru întregul sistem. Când ajung acolo, medicii fac eforturi supraomenești ca să repare ceea ce la Huși nu s-a făcut la timp. Trei cazuri recente spun limpede cum funcționează „medicina” sub conducerea lui Ioan Ciupilan și a managerului Cornel Butiuc.

„L-au ținut, au așteptat, apoi l-au trimis. Când a ajuns la Vaslui, era mult mai grav”

Un pacient cu gangrenă la picior a fost internat la Huși. Nu a fost refuzat, a fost ținut zile întregi fără intervenție. Când situația s-a agravat și a venit weekendul, s-a luat hotărârea salvatoare pe hârtie: transfer la Vaslui, pe motiv că „nu există anestezist”. „La Vaslui au făcut tot ce au putut. Medicii de acolo s-au luptat pentru el. Dar ne-au spus clar: dacă ajungea mai devreme, lucrurile erau mult mai simple. Așa, riscurile au fost mult mai mari”, spune o rudă.

„Ulcer perforat. L-au ținut în UPU până s-a agravat și apoi l-au trimis”

Un alt pacient a ajuns seara la Huși, cu ulcer perforat – o urgență chirurgicală clară. Nu a fost operat. A fost ținut în UPU, monitorizat minimal, apoi transferat. „La Vaslui au intrat direct în sală. Echipa a muncit enorm. S-au consumat resurse, sânge, timp, energie. Ne-au spus că dacă intervenția era făcută mai devreme, riscurile erau mult mai mici”, povestește un membru al familiei. Un medic din Vaslui confirmă: „Nu e prima dată. Primim pacienți de la Huși în stare mult mai gravă decât ar fi fost dacă intervenția se făcea acolo sau dacă transferul era rapid.” Un pacient cu hematom cerebral, în urma unui accident, a fost stabilizat superficial la Huși și trimis la Vaslui. „La noi a ajuns într-o stare mult mai complicată. S-a intervenit, s-au mobilizat echipe, s-au cheltuit resurse mari. Nu spunem că nu se putea salva, dar clar șansele erau altele dacă ajungea mai repede”, spune un medic din Vaslui.

În tot acest timp, Ciupilan și Butiuc se ocupă de… Nelu Tătaru

În loc să rezolve problema reală – de ce spitalul Huși nu mai poate trata cazuri care pot fi tratate – conducerea are o altă prioritate: să-l atace pe medicul Nelu Tătaru și pe pacienții acestuia. Socrul managerului Butiuc, Mihai Gheorghiu, a formulat public explicația lor:

„Domnul Tătaru nu face cerere să fie primit în spital. Dacă făcea cerere, era primit. Primarul nu ar avea ce face. Hai să lăsăm exagerarea! Este o vorbă, copilul care nu cere. Ce se întâmplă de fapt? Domnul Tătaru nu face cerere să fie reangajat. Primarul, care și el are hachițele lui, nu-l vrea. Dar dacă făcea cerere, era primit. Asta-i tot.” O explicație falsă, dar repetată obsesiv. Adevărul, cunoscut de toți profesioniștii din sistem, este simplu: Tătaru nu a cerut să fie suspendat. Suspendarea se ridică prin decizie de manager, nu prin cerere.

Dacă managerul ridică suspendarea și medicul nu se prezintă, contractul poate fi desfăcut legal. Dar nu se face acest lucru. Managerul Butiuc, numit politic, a intrat în funcție cu media 7,03. Cât era minimul? 7,00.

În loc să vadă de secții, de dotări, de personal, el alege să își trimită rudele în lupta cu Nelu Tătaru. Dar cu bolnavii cine se luptă? Cine îi apără? Cine îi salvează?

Sub administrația lui Ioan Ciupilan, spitalul a ajuns la peste 4 milioane de lei datorii. Nu din cauza urgențelor, ci din cauza incompetenței.  La Huși nu se omoară direct. Se întârzie până când riscul devine maxim. Iar asta este, poate, cea mai cinică formă de iresponsabilitate.