Știri Vaslui
Frica din interiorul ISU Vaslui: subaltern filmat la stația GPL, șefii tac, iar angajații se tem de răzbunare
ISU Vaslui se confruntă cu o criză de credibilitate care depășește cu mult un incident punctual. După publicarea imaginilor de la stația GPL din parcarea unui centru comercial, instituția a ales să rămână tăcută. Între timp, am primit un mesaj de la un angajat ISU care a cerut explicit protejarea identității. Motivul invocat este grav: teama de represalii. Potrivit acestuia, „șefii ISU Vaslui sunt foarte răzbunători”, iar orice voce internă riscă să fie sancționată. Declarația primită confirmă și amplifică suspiciunile ridicate de imaginile publicate. Redăm pasaje esențiale, integral, pentru că ele descriu o realitate cunoscută în interiorul instituției: „Stația GPL din parcarea centrului comercial este administrată de către angajatul ISU (în timpul liber poate desfășura și alte activități economice, cu condiția să nu existe un conflict de interese). Faptul că angajatul ISU alimentează buteliile clienților cu GPL este o încălcare a legii, dar și o chestiune de moralitate, el știind foarte bine că îi este interzis să facă asta.” Mesajul intern merge mai departe și explică de ce această practică este tolerată: „Probabil că vinde GPL mai mult umplând butelii pentru aparatele de gătit, versus autoturisme. Dar asta se întâmplă cam peste tot în județ, cu mici excepții.”
Cu alte cuvinte, alimentarea ilegală a buteliilor nu este un accident izolat, ci o practică răspândită, cunoscută și tolerată. În acest context, tăcerea conducerii ISU Vaslui nu mai poate fi interpretată drept prudență, ci drept complicitate prin inacțiune. Angajatul ISU mută însă discuția și într-un plan mai larg, care explică deriva instituțională: „Nu asta este cea mai mare problemă a conducerii ISU Vaslui. Personal, consider că bugetarii, inclusiv ISU, ar trebui să fie plătiți în funcție de PIB-ul județului, așa cum se întâmplă în țările civilizate către care ne uităm cu admirație.” Ideea este incomodă pentru un sistem obișnuit să exercite autoritatea prin sancțiuni, nu prin sprijin. Mesajul continuă: „Și în această situație, instituția statului nu-și mai poate permite să închidă activități economice care contribuie la PIB-ul de unde își iau salariile, ci tutelează pas cu pas operatorii economici, pentru a intra în legalitate, pe principiul îndrumare, sprijin și apoi control.” Exact contrariul a ceea ce se întâmplă acum în județ. Restaurante închise selectiv, după criterii greu de explicat, în timp ce pericole reale, stații GPL cu butelii încărcate ilegal sau hidranți nefuncționali, sunt lăsate în afara controalelor. Mesajul se încheie cu o concluzie amară, care lovește direct în vârful sistemului: „Dacă operatorul nu parcurge pașii stabiliți împreună cu ISU și este vădit de rea-credință, atunci îi poate fi suspendată activitatea până la intrarea în legalitate. Conducerea Ministerului de Interne și DSU-IGSU ar trebui să dea un astfel de ordin instituțiilor subordonate. Dar… cine să le propună asta?” Această întrebare planează și asupra conducerii locale. În mandatul colonelului Cătălin Oloeriu, ISU Vaslui pare mai preocupat de exerciții de autoritate decât de prevenție reală. Un subaltern apare filmat într-o activitate ilegală, controalele lipsesc de peste un an, iar instituția nu oferă nicio explicație coerentă. În schimb, în interior se vorbește despre frică, tăcere și răzbunare.
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaMilitar resuscitat de două ori, lăsat să moară la spitalul din Huşi! “Nu e nici mama, nici tata, nu am ce sa-i fac!”
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaScandal sângeros în Bârlad. Bătaie între zeci de tineri, un bărbat înjunghiat și transportat de urgență la spital
-
Știri Vasluicu 6 zile in urmaȘoferiță din Bârlad, reținută după ce a fost prinsă băută la volan pe DN 24
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaNoaptea accidentelor pe șoselele din Vaslui. 9 mașini făcute zob, patru oameni au ajuns la spital
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaTragedie la Focșeasca: doi frați ieșiți la joacă au murit înecați sub gheață. Tatăl, disperat, nu are bani să-și îngroape copiii
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaTroiță furată la intersecția Deleni – Mănăstirea Moreni. Hoții, surprinși de camerele de supraveghere
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaDosarul Bogos explodează: ancheta se apropie de vârful puterii
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaScene șocante la Puiești. Tânăr găsit înjunghiat pe marginea drumului, în stare gravă

