Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Trei incendii, într-o singură zi, în județul Vaslui. Case afectate la Banca și Vaslui, foc la un coș de fum la Secuia

Publicat

in

Pompierii vasluieni au avut o zi extrem de solicitantă, fiind chemați să intervină la trei incendii izbucnite în localități diferite din județ. Primul incendiu a fost semnalat în satul Strâmtura–Mitoc, comuna Banca, unde o locuință a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Bârlad cu două autospeciale de stingere și șapte militari, care au acționat pentru limitarea și lichidarea incendiului. Un al doilea incendiu a izbucnit în Moara Grecilor, municipiul Vaslui, la o casă de locuit. Detașamentul de Pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere AT2003, o autospecială AFZM și șapte militari. Al treilea incident a avut loc în localitatea Secuia, comuna Muntenii de Jos, unde a fost semnalat un incendiu la coșul de fum al unei locuințe. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Pompierii vasluieni au intervenit cu o autospecială de stingere și șase militari, reușind să înlăture pericolul. Cauzele producerii incendiilor urmează să fie stabilite, însă autoritățile reamintesc populației importanța verificării instalațiilor de încălzire și a coșurilor de fum, mai ales în sezonul rece.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.