Știri Vaslui
Bârladul, orașul în care morții plătesc scump, iar vii sunt luați de proști
În timp ce primarul Dumitru Boroș se fotografiază printre lebede la Prodana și îl plimbă pe pensionarul de lux Iulian Bîca de la o poză la alta, realitatea din Bârlad lovește dur și absurd: până și moartea costă. Mult. De la 1 ianuarie 2026, liniștea veșnică nu mai e ce-a fost. Taxele pentru locurile de veci au crescut spectaculos: de la 910 lei la 1.500 lei – o „majorare administrativă” de 67%. Adică, moartea trebuie bugetată din timp, ca un city break la Viena. Pentru cei care nu-și permit eternitatea, există opțiunea pe 7 ani. Ca un abonament cu perioadă de testare. Cireașa de pe colivă? O taxă anuală de 50 de lei pentru deszăpezire, întreținere și gunoi în cimitir. Asta, în timp ce aleile sunt pline de gropi și buruieni, câinii mișună printre cruci, iar lămpile de la morminte dispar cât ai zice “pomană”. “Paznicul” care ar fi trebuit să vegheze ordinea în cimitir, Dorin Apostu, a lăsat dezastrul în urmă și s-a căpătuit cu o funcție călduță la Consiliul Județean, în plină criză. A fost tras pe linie moartă, dar cu vagon de lux. Că așa merge în administrația locală: dacă nu faci nimic, ești promovat. La fel și domnul Bîca, fost senator, fost pe la piețe și cimitire, actual administrator public – adică om bun la toate și plătit regește din banii contribuabililor bârlădeni. Ce face concret pentru oraș? Nimeni nu știe. Dar încasează. Între timp, pagina oficială a Primăriei Bârlad anunță programul de „înregistrare a deceselor” ca și cum moartea ar veni cu rezervare. Reacțiile bârlădenilor sunt pe măsură: ironice, amare, revoltate. „Cine vrea să moară să ceară programare”, comentează un cetățean. Altul întreabă direct: „Ați vorbit cu Dumnezeu să nu moară nimeni pe 1 ianuarie?”. Acest val de umor negru spune totul despre încrederea cetățenilor în administrația locală. Oameni care își îngroapă rudele nu doar cu durere, ci și cu chitanțierul în mână. Oameni care văd cum se scumpește totul, inclusiv plecarea definitivă de pe această lume.
-
Știri Vasluicu 7 zile in urmaMilitar resuscitat de două ori, lăsat să moară la spitalul din Huşi! “Nu e nici mama, nici tata, nu am ce sa-i fac!”
-
Știri Vasluicu 7 zile in urmaScandal sângeros în Bârlad. Bătaie între zeci de tineri, un bărbat înjunghiat și transportat de urgență la spital
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaFrica din interiorul ISU Vaslui: subaltern filmat la stația GPL, șefii tac, iar angajații se tem de răzbunare
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaISU Vaslui închide ochii la bombele cu ceas, dar vânează restaurante. Subaltern filmat la stația GPL, Oloeriu doarme in papucii statului
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPrimarul din Pădureni, disperat: după cioata de nuc, urmează hârtia igienică de un miliard?
-
Știri Vasluicu 5 zile in urmaȘoferiță din Bârlad, reținută după ce a fost prinsă băută la volan pe DN 24
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaBărbat găsit mort în Ciocani, cu o plagă înjunghiată în piept. Fiica spune că soția l-a atacat, femeia afirmă că s-a rănit singur
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaNoaptea accidentelor pe șoselele din Vaslui. 9 mașini făcute zob, patru oameni au ajuns la spital

