Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Ursachi pune lacăt pe banii europeni. ISU Vaslui riscă să piardă 6 milioane lei după ce șefa Prevenirii contestă calitatea lucrărilor de la sediul din Bârlad

Publicat

in

În 2023, ISU „Podul Înalt” Vaslui anunța oficial reabilitarea și modernizarea sediului Detașamentului de Pompieri Bârlad. Peste 6 milioane de lei, bani europeni prin PNRR. Termen final: 15 decembrie 2025. A fost prelungit. Noua limită: 15 martie 2026. Astăzi, recepția finală este blocată. De cine? De Inspecția de Prevenire din cadrul ISU Vaslui, condusă de colonelul Veronica Ursachi. Comisia nu a semnat procesul-verbal final. Au fost invocate neconformități: documente de conformitate pentru compartimentări din rigips, observații privind unele uși, probleme la semnalistica PSI și la instalațiile de curenți slabi. S-a dispus inclusiv desființarea unui foișor din curte, considerat fără autorizație. Situația este critică. Fără recepție, proiectul nu poate fi închis. Dacă termenul de 15 martie 2026 este depășit, finanțarea europeană poate fi pierdută. Vorbim de peste 4,4 milioane lei fonduri PNRR, plus contribuții naționale și TVA. La fiecare etapă a lucrărilor s-au făcut faze determinante. Documentele privind calitatea lucrărilor au fost semnate. Inclusiv de reprezentanți ISU. Dacă acum șefa Inspecției de Prevenire susține că lucrările nu sunt conforme, ce înseamnă asta? Că atunci când s-au semnat procesele-verbale lucrările nu erau verificate corect? Sau că s-a semnat că totul este în regulă fără ca lucrările să fie, de fapt, în regulă? Pe scurt: dacă azi ni se spune că nu e bine, cine a certificat ieri că e bine? Nu vorbim despre o investiție privată. Vorbim despre un proiect european pentru propria instituție. O clădire a pompierilor, modernizată cu bani europeni, blocată de propriii inspectori. Dacă proiectul se pierde, nu va plăti nimeni din conducere din buzunar. Va plăti statul. Adică tot contribuabilul. ISU Vaslui a închis restaurante, pensiuni și săli de evenimente invocând nereguli tehnice. Acum, propria investiție este blocată tot pe motive tehnice. Diferența este că, de data aceasta, miza este un proiect european și imaginea instituției. Colonelul Cătălin Oloeriu, șeful ISU Vaslui, și colonelul Veronica Ursachi trebuie să explice public cum s-a ajuns aici. Dacă lucrările sunt neconforme, de ce au fost validate pe parcurs? Dacă au fost conforme și acum sunt contestate, pe ce bază? Pentru că, dincolo de proceduri și hârtii, un lucru este cert: ce trebuia să fie o investiție model prin PNRR riscă să devină un caz-școală despre cum îți blochezi singur proiectul.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.