Știri Vaslui
Tractor scăpat de sub control, izbit în poarta unei gospodării din Vaslui. Șoferul, beat și fără permis
Incident incredibil într-un sat din județul Vaslui, unde un tractor a ajuns direct în poarta unei gospodării. Polițiștii au descoperit rapid că la volan se afla un bărbat în vârstă de 67 de ani care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totul s-a petrecut în satul Obârșeni, comuna Vinderei, după ce polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au fost alertați prin 112 că un utilaj agricol a intrat în poarta unui localnic. La fața locului, oamenii legii au stabilit identitatea conducătorului și au observat imediat că acesta emana halenă alcoolică. Situația s-a complicat și mai mult după ce bărbatul a refuzat testarea cu aparatul alcooltest. Polițiștii l-au transportat la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Din fericire, incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă cazul este unul grav, întrucât bărbatul conducea fără permis și, cel mai probabil, sub influența alcoolului. Pe numele său a fost deschis dosar penal, iar cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a răspunderii penale.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma60 de comune din Vaslui primesc bani europeni pentru servicii esențiale: locuri de muncă, sănătate și educație
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaDe pe capota DNA, direct pe scena „excelenței”: premiul unui șef crescut la umbra lui Buzatu
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaAsistentă de la SJU Vaslui, moarte fulgerătoare după tura de noapte. Mesajul ei despre epuizare cutremură acum unitatea sanitară
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaRuptură între Biserică și instituția condusă de Ciprian Trifan: Episcopia cere sprijin pentru săraci, „Beregoi vrea numai bani”, spune conducerea CJ
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPrimarul Boroș pune viețile oamenilor în pericol! După explozia din Bârlad, un consilier local acuză Primăria că a lăsat blocul fără căldură
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAvalanșă de sancțiuni în trafic: controale la foc continuu, milioane de lei intră la buget. Statul strânge bani cu radarul și centura
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaConsilierii PNL din Vaslui: inutili și plătiți din taxe tot mai mari. Marius Arcăleanu vorbește despre muncă, în timp ce aleșii liberali nu fac nimic
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaEroul cu patru lăbuțe salvat din infern: cățel resuscitat după explozia devastatoare dintr-un bloc din Bârlad

