Știri Vaslui
Copii în pericol pe internet, părinți ținuți la distanță: semnal de alarmă tras de reprezentantii bisericii si de psihologi -FOTO
La biserica din Văleni, discuțiile despre familie, tehnologie și riscurile din mediul online nu au rămas simple teme de conferință. Au devenit, pentru câteva ore, o oglindă a problemelor reale cu care se confruntă copiii și adolescenții de astăzi. Evenimentul, intitulat „Impactul media și al rețelelor sociale asupra vieții familiei creștine”, a fost organizat în contextul Anului omagial al pastorației și îngrijirii familiei și a adus în prim-plan problemele reale cu care se confruntă tinerii în prezent. Atmosfera a fost una deschisă cu exemple concrete și explicații pe înțelesul tuturor. Un rol central l-a avut părintele paroh Chiprian Andrei, care, dincolo de organizare, a fost prezent în mijlocul oamenilor. Nu ca moderator distant, ci ca sprijin constant pentru comunitate. Implicarea lui nu este una de moment. În timp, a devenit pentru mulți tineri un punct de echilibru, un om la care pot veni când se lovesc de problemele tot mai complicate ale prezentului, de la conflicte în familie până la presiunea rețelelor sociale. Invitații au vorbit direct, fără ocolișuri. Loredana Ciobanu, jurnalist și editor media, a pus degetul pe una dintre dependențele moderne: “Ne-am obișnuit să stăm cu telefonul în mână aproape tot timpul. Ajungem să nu mai putem fără el. La fel și cu inteligența artificială, pe care mulți o folosesc, dar nu recunosc. Nu este ceva rău în sine. Problema apare când nu mai avem limite. Atâta timp cât o folosim ca ajutor și nu ajunge să ne conducă, rămâne un instrument util. Încercați să vă apropiați de părinții voștri, să vă deschideți sufletul și să vorbiți cu ei. Nu îi mai priviți ca pe niște străini. S-ar putea să descoperiți că sunt chiar niște oameni mișto.”


Psihologul Roxana Pălălae a adus în discuție riscurile reale din mediul online, mai ales pentru copii: „Pericolul nu este doar în ceea ce vedem, ci mai ales în cu cine vorbim. Copiii ajung să aibă încredere în persoane necunoscute. Am întâlnit cazul unei fete de 11 ani care nu se înțelegea cu mama și discuta totul cu un bărbat cunoscut online, despre care credea că are vârsta ei. În realitate, avea 38 de ani. Copila a fugit de acasă și s-a întâlnit cu el la Constanța, unde a fost sechestrată. A fost salvată ulterior de poliție. Sunt situații reale, nu povești.” Denisa Diaconu a încercat să aducă un echilibru în discuție: „Internetul nu este dușmanul nostru. Îl putem folosi pentru teme, pentru informații, pentru muzică. Problema apare când devenim dependenți de rețelele sociale și de telefon. Nu trebuie să ajungem sclavii lor.”
Profesorul de religie Marian Tudusciuc a dus discuția spre relațiile din familie: „Totul pleacă de acasă. Relația dintre copii și părinți contează enorm. Adolescenții cresc, devin adulți și, la rândul lor, vor întemeia familii. Dacă nu învață acum ce înseamnă respectul, comunicarea și responsabilitatea, vor duce mai departe aceleași probleme.”
La final, părintele paroh Chiprian Andrei le-a transmis un mesaj simplu, dar direct: „Aveți încredere în părinții voștri. Nu îi priviți ca pe niște dușmani. Chiar dacă uneori par duri sau nu vă înțeleg, sunt oamenii care vă vor binele. Vorbiți cu ei, spuneți-le ce simțiți. De acolo începe orice schimbare.” Întâlnirea de la Văleni nu a oferit soluții spectaculoase, dar a făcut ceva mai important: a pus problemele pe masă, clar, fără cosmetizare. Iar pentru mulți dintre cei prezenți, faptul că au fost ascultați și că au primit răspunsuri directe a contat mai mult decât orice teorie.













-
Știri Vasluicu 5 zile in urmaScandal de proporții la SJU Vaslui: un angajat al spitalului divulgă pe Facebook date medicale despre pacienți
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaMĂCEL DE PAȘTE LA NEGREȘTI! Topoare, cuțite și bâte între două familii: 7 inculpați AU AJUNS DUPĂ GRATII
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaLiliana Trifan, dată afară din funcția călduță de la Gaz Est. Confidenta lui Barbu rămâne fără leafa primită cadou de la șeful ei
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaBani publici pe „lecții de dans”: protejatul lui Trifan, Mathias Ichim, în anchetă penală. Primari PSD, obligați să dea explicații
-
Știri Vasluicu 5 zile in urmaDescoperire macabră la Trestiana: bărbat de 76 de ani găsit mort în râul Bârlad
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaBătaie în fața clubului Bliss: cinci tineri din Codăești au pus la pământ un vasluian și au ajuns în arest la domiciliu
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaAndrei Șerban, noul prefect al Vasluiului. Gafă la primul colegiu prefectural: a confundat Ziua Veteranilor cu Ziua Eroilor
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma”Vulturul” Moșailov- implicat într-un accident! Două mașini avariate, o șoferiță a rămas fără permis -FOTO

