APIA Vaslui, instituția unde cetățeanul este plimbat între ghișee și scos afară când îndrăznește să ceară explicații

Relația dintre cetățean și stat continuă să fie, pentru mulți români, o probă de răbdare. Nu vorbim despre situații excepționale, ci despre lucruri simple, de zi cu zi, care ajung să consume timp și nervi. O cercetare realizată de Asociația Română arată că 7 din 10 români sunt nevoiți să își ia o zi de concediu pentru a rezolva o problemă administrativă, iar 8 din 10 nu reușesc acest lucru din prima încercare. La Vaslui, aceste cifre nu sunt doar statistici. Ele se regăsesc în experiențele concrete ale oamenilor. Un astfel de caz vine din interacțiunea cu APIA Vaslui. „La APIA Vaslui există un fenomen meteorologic aparte: când intri pe ușă, dai de ciclonul Aalinei. Nu e funcționar, e avertizare de cod roșu cu ștampilă. Omul vine cu dosarul sub braț, mai ales bătrân, cu o mapă îndoită de vreme și de griji, și iese ca după grindină: ciuruit, amețit și convins că el e de vină că există. Aalina nu vorbește, ea latră birocratic. Are un ton de parcă fiecare întrebare e o insultă personală. Îți explică, de fapt îți reproșează, că n-ai adus un act care nu ți-a fost cerut niciodată, dar pe care „trebuia să-l știi”. De unde? Dintr-un regulament pe care nu-l vede nimeni, dar pentru care ești sancționat fără drept de apel. Respinge dosare fără explicații. „Nu e bine” devine răspunsul universal. Dacă întrebi de ce, tonul urcă și discuția se închide. Specialitatea? Plimbatul oamenilor între ghișee. Azi îți lipsește o copie, mâine o semnătură, poimâine o adeverință care se eliberează într-un interval absurd. Un traseu fără capăt. Cu bătrânii e și mai rău. Sunt tratați ca și cum ar încurca. Sunt grăbiți, certați, trimiși de la unul la altul, până când pleacă convinși că problema e la ei. În birouri, dialogul lipsește. Replicile sunt scurte, tăioase. „Nu știi să citești un email?” ține loc de explicație. Când cineva îndrăznește să spună că nu e în regulă, primește răspunsul final: „Poftiți afară!” Într-o instituție publică, cetățeanul devine deranj.” Cazul nu e singular. Este imaginea unei administrații care funcționează pe nervii oamenilor. Funcționarul ar trebui să rezolve probleme. În schimb, prea des le complică. Iar cetățeanul ajunge să plătească nu doar taxe, ci și timp, nervi și, uneori, demnitate.