Știri Vaslui
Episcopia Hușilor a ajuns unde statul nu ajunge: sute de copii și bătrâni ajutați în prima zi a caravanei de Paști
Caravana „De Paști aducem împreună Lumină în suflete”, organizată de Episcopia Hușilor prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, a pornit la drum pe 31 martie și a făcut, încă din prima zi, ceea ce instituțiile statului evită de ani de zile: a ajuns la oameni. Peste 600 de copii și bătrâni din sate uitate de autorități au primit ajutor direct. În Boușori, Știoborăni, Bahnari, Poiana lui Alexa, Slobozia, Gârceni, Pădureni, Buda, Telejna, Tanacu, Burghelești și municipiul Vaslui, preoții și voluntarii au mers din poartă în poartă, chiar și pe vreme rea, cu pachete de alimente, haine, dulciuri și încălțăminte. Acolo unde frigul și lipsurile sunt realitate zilnică, ajutorul a venit concret, nu sub formă de promisiuni. „Acțiunea a fost posibilă datorită implicării oamenilor cu suflet mare, care au ales să fie alături de cei aflați în nevoie și să aducă lumină în viețile lor”, a spus părintele Vladimir Beregoi, coordonatorul campaniei. În spatele acestor cuvinte stă, de fapt, o muncă constantă. Episcopia Hușilor face de ani de zile ceea ce ar trebui să fie o prioritate pentru autorități: sprijin real pentru cei vulnerabili. Campania continuă în zilele următoare în alte comunități din județ. Pentru mulți dintre cei ajutați, aceste pachete nu sunt doar un ajutor de sărbători, ci o gură de aer într-o realitate grea, ignorată prea des de cei care ar trebui să o vadă.
-
Știri Vasluicu 4 zile in urmaScandal de proporții la SJU Vaslui: un angajat al spitalului divulgă pe Facebook date medicale despre pacienți
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaMĂCEL DE PAȘTE LA NEGREȘTI! Topoare, cuțite și bâte între două familii: 7 inculpați AU AJUNS DUPĂ GRATII
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaLiliana Trifan, dată afară din funcția călduță de la Gaz Est. Confidenta lui Barbu rămâne fără leafa primită cadou de la șeful ei
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaBani publici pe „lecții de dans”: protejatul lui Trifan, Mathias Ichim, în anchetă penală. Primari PSD, obligați să dea explicații
-
Știri Vasluicu 4 zile in urmaDescoperire macabră la Trestiana: bărbat de 76 de ani găsit mort în râul Bârlad
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaBătaie în fața clubului Bliss: cinci tineri din Codăești au pus la pământ un vasluian și au ajuns în arest la domiciliu
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaAndrei Șerban, noul prefect al Vasluiului. Gafă la primul colegiu prefectural: a confundat Ziua Veteranilor cu Ziua Eroilor
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma”Vulturul” Moșailov- implicat într-un accident! Două mașini avariate, o șoferiță a rămas fără permis -FOTO

