Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Principalul sponsor al PSD, prins in corzi de DNA! O parte din averea regelui asfaltului, Emil Savin de la Transmir, pusa sub sechestru

Publicat

in

Lovitura dura primita de principalul asfaltator al judetului Vaslui. SC Transmir SRL Zorleni, patronata de controversatul afacerist,supanumit „regele asfaltului” EMIL SAVIN, omul de casa al PSD Vaslui, este trimis in judecata. Procurorii DNA au stabilit prejudiciul la peste 1.000.000 de lei, fiind instituite sechestre pe bunurile Transmir. Procurorii anticoruptie il acuza pe Emil Savin ca a fraudat fondurile europene alocate reabilitarii si modernizarilor anumitor drumuri din judet.

Abonata la contracte la contractele pe bani publici, Transmir, societatea lui Emil Savin a reusit performanta de a-si tripla cifra de afaceri in plina criza economica, 2010 fiind anul de glorie, cu o cifra de afaceri 63.344.708 lei si un profit 9.388.479. Transmir este firma care a castigat aproape toate licitatiile Consiliului Judetean Vaslui privind proiectarea, asfaltarea si repararea drumurilor din judetul Vaslui.

Potrivit procurorilor, PLACINTA ADRIAN, director tehnic in cadrul S.C. TRANSMIR S.R.L., la data faptelor si S.C. TRANSMIR S.R.L., in sarcina carora s-a retinut savarsirea infractiunilor de: – fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata; – participatie improprie la fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata si – participatie improprie la folosire sau prezentare, cu rea-credinta, de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, in forma continuata;

Potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii, in luna aprilie 2010 si in luna august 2010, inculpatul Placinta Adrian, actionand in numele persoanei juridice S.C. Transmir S.R.L., a intocmit cu prilejul derularii proiectului cu finantare europeana „Reabilitare si modernizare drum judetean”, incheiat intre S.C. Transmir S.R.L. si Consiliul Judetean Vaslui, documente continand mentiuni false cu privire la valoarea de achizitie a materialelor folosite in cadrul proiectului. In realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, in perioada 22.03.2010 – 16.04.2010, inculpatul Placinta Adrian a determinat un angajat din cadrul S.C. Transmir S.R.L. sa intocmeasca mai multe documente ce contin mentiuni false. Documentele respective au fost depuse de catre inculpatul Placinta Adrian la Consiliul Judetean Vaslui, iar functionarii implicati in proiect le-au folosit ulterior, fara vinovatie, ca anexe la cererile de rambursare, acesta obtinand pe nedrept suma totala de 1.047.073,49 lei, reprezentand fonduri europene.

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, in calitate de Autoritate de Management in cadrul proiectului, s-a constituit parte civila in procesul penal cu suma de 1.047.073,49 lei, suma eliberata catre beneficiarul finantarii, iar Consiliul Judetean Vaslui s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 17.495,57 lei, reprezentand contravaloarea contributiei de 2 % din valoarea proiectului.

In cauza, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpatilor Placinta Adrian si S.C. Transmir S.R.L., pana la concurenta sumei de 1.047.073,49 lei.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.