StiriEst
Ce risca mama care si-a abandonat bebelusul de doar cateva zile. L-a lasat fara mila in curtea unei biserici, iar acum ar putea ajunge la inchisoare
Femeia care si-a lasat fara mila pruncul abia nascut in curtea unei biserici din Husi risca sa fie amendata sau sa intre dupa gratii.
Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie pe numele mamei de 28 de ani, din comuna Albesti. „Potrivit articolului 378, litera a din codul de procedură penală, femeia riscă o pedeapsă de la 6 luni la trei ani de închisoare sau amendă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Loredana David. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui urmează să preia copilul şi să-l dea în plasament maternal profesionist.
„În funcţie de cum evoluează lucrurile pe partea de cercetare penală vom vedea cu exactitate cum vom acţiona. Bebeluşul se află inca internat, iar cand starea ii va permite sa paraseasca unitatea medicala, va fi preluat şi dat în plasament maternal”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră