StiriEst
Se fac angajari la ISU! Peste 400 de posturi de pompieri sunt disponibile! Iata conditiile!
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă angajează peste 400 de pompieri prin încadrare directă
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că demarează procedura de încadrare directă, din sursă externă, a 419 posturi la nivel naţional, în scopul reducerii deficitului de personal, locurile vacante vizând nouă categorii de funcţii.
Posturile vacante sunt repartizate astfel: subofiţer operativ principal (servant) – 218 posturi, subofiţer conducător auto (autospeciale) – 164 de posturi, subofiţer tehnic auto – nouă posturi, subofiţer construcţii – şapte posturi, subofiţer contabilitate – 10 posturi, subofiţer resurse umane – cinci posturi, subofiţer secretariat – două posturi, subofiţer informare şi relaţii publice – un post şi subofiţer operativ principal (Centrul Operaţional) – trei posturi.
Anunţurile de recrutare pentru cele 419 posturi sunt disponibile pe site-ul fiecărui inspectorat pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor Alba, Arad, Bacău, Bihor, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, la Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă Ciolpani, Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani şi la Baza pentru Logistică a IGSU.
Pentru a se putea înscrie pentru unul dintre posturi, candidaţii trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, să aibă înălţime minimă de 1,65 m pentru bărbaţi şi 1,60 m pentru femei.
De asemenea, candidaţii trebuie să depună, până la 17 octombrie, cereri de înscrieri în concurs şi până la 24 noiembrie, un dosar care să conţină cerere-tip, copii ale documentelor care atestă studiile, copii ale actului de identitate, ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă, autobiografia şi tabelul nominal cu rudele candidatului, cazierul judiciar, caracterizarea de la ultimul loc de muncă, respectiv din instituţia de învăţământ în cazul absolvenţilor în primul an de la absolvire, trei fotografii tip buletin de identitate, fişa medicală-tip de încadrare în MAI, declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare şi, pentru posturile care implică autovehicule, copie a permisului de conducere categoria B şi C.
Concursurile constau în două probe: proba fizică şi un test scris pentru verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului pe baza tematicii şi bibliografiei stabilite.
Calendarul de înscriere şi lista cu actele necesare se găsesc pe site-urile ISU din fiecare judeţ, pentru fiecare categorie de posturi în parte.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră