StiriEst
Cateva mii de vasluieni scapa de executarile silite ale Fiscului! Nimeni nu mai are voie sa le ia banii din conturi. Vezi daca te numeri printre norocosi
Câteva mii de contribuabili din județul Vaslui care au de încasat bani de la diverse instituţii ale statului nu vor mai putea fi supuşi unor proceduri de executare silită, pentru obligaţiile fiscale pe care le au de plătit statului, potrivit unui proiect de ordin propus de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Măsura vine în condiţiile în care Codul de procedurã fiscalã prevede o procedurã specialã de executare silitã pentru contribuabilii care, chiar dacă au datorii neplătite către stat, deţin şi creanţe asupra statului, adică au de încasat diverse sume de la instituţii sau autoritãţi publice.
„Pentru a asigura o bunã implementare a acestei noi reguli, ANAF propune aprobarea unui ordin de procedurã prin care contribuabilii care nu şi-au putut încasa la timp creanţele comerciale de la instituţii sau autoritãţi ale statului vor fi protejaţi de mãsurile de executare pe care tot statul, prin administraţia fiscalã, le putea lua asupra lor cu toate cã neplata obligaţiilor fiscale ale acestora era determinatã tocmai de neîncasarea la termen a acestor creanţe de la alte instituţii ale statului”, a precizat ANAF, într-un comunicat.
Noua procedură propusă de Fisc limiteazã aplicarea executãrii silite doar în limita creanţei pe care contribuabilul o are de încasat de la o instituţie a statului, la poprirea pe care Fiscul o înfiinţează la acea instituţie sau autoritate publică cu datorii la contribuabili.
„Astfel, rezultã cã, în aceastã situaţie, fiscul suspendã celelalte mãsuri de executare (poprirea conturilor bancare, sechestrarea bunurilor sau poprirea altor terţi debitori ai contribuabilului) pânã la încasarea creanţelor sale de la instituţiile debitoare, asigurându-se astfel o echitate deplinã în raportul fiscului cu contribuabilul”, mai arată ANAF.
Recent, Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru simplificarea legislaţiei fiscale, ce prevede, între alte măsuri, aplicarea popririlor doar pentru suma datorată statului de către contribuabili.
„Prin această măsură se urmăreşte, în contextul comunicării electronice dintre ANAF, ca organ fiscal central, pe de o parte, şi bănci, în calitatea lor de terţi popriţi, pe de altă parte, implementarea unui mecanism mai rapid de comunicare în cazul înfiinţării/ridicării popririlor, scopul fiind de a evita apariţia eventualelor cazuri în care contribuabililor li s-au indisponibilizat şi executat sume de bani care depăşesc nivelul creanţei pentru care s-a înfiinţat poprirea”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.
Concret, ori de câte ori o bancă va informa Fiscul că a indisponibilizat sumele de bani pentru care s-a înfiinţat poprirea, ANAF va dispune de un mecanism legal pentru a ridica celelelate popriri.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră