StiriEst
Angajatul unei bănci, trimis în judecată după ce ar fi prejudiciat instituţia prin credite făcute în numele clienţilor
Angajatul unei bănci din judeţul Vaslui a fost trimis în judecată pentru delapidare şi fals în înscrisuri publice, după ce ar fi prejudiciat instituţia cu aproape 200.000 de lei, prin contractarea unor credite în numele a 32 de clienţi sau retragerea de numerar în numele altor opt clienţi.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a trimis în judecată un angajat al Băncii Cooperatiste ”Peneş Curcanu” Vaslui, filiala Şuletea, pentru delapidare şi fals în înscrisuri, după ce, prin falsificarea unor documente, şi-ar fi însuşit din conturile instituţiei suma de 197.359,24 de lei.
Astfel, susţin procurorii, bărbatul a contractat credite fictive în numele a 32 de clienţi ai băncii. Pe înscrisurile contabile, angajatul unităţii de creditare a efectuat lichidări şi desfiinţări de depozite în numele clienţilor, a semnat în fals cererile acestora şi ordinele de plată privind ridicarea sumelor, pe care apoi şi le-a însuşit. De asemenea, în cazul a opt clienţi a retras sume de bani din conturile bancare curente.
.zontera.com Ad Tag news.ro, 640x160_adtext :BEGIN .zontera.com Ad Tag :END
Cei aproape 200.000 de lei au fost însuşiţi de către Nicuşor Cimpoeşu în perioada 2004 – 2012, interval în care a falsificat 117 înscrisuri oficiale şi a întocmit 71 de acte materiale de delapidare. Toate aceste falsuri au fost descoperite în anul 2012, în urma unui control financiar intern făcut la filiala bancară din Şuletea.
Nicuşor Cimpoeşu era angajat al Băncii Cooperatiste ”Peneş Curcanu” Vaslui din 1998 şi avea ca atribuţii de serviciu efectuarea de operaţiuni de încasarea şi plată din casă.
Dosarul de delapidare şi fals în înscrisuri oficiale va fi pus pe rolul instanţei Judecătoriei Bârlad.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră