StiriEst
Trei tineri de 18 ani, mascati, au jefuit mai multe persoane, prin violenţă, pe o stradă principală din Vaslui. Talharii au ajuns dupa gratii
Trei tineri de 18 ani au fost arestaţi preventiv pentru tâlhărie calificată şi tentativă de tâlhărie după ce, cu feţele acoperite, au jefuit mai multe persoane, prin violenţă, pe o stradă principală din municipiul Vaslui.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, cei trei tineri, care locuiesc în Pungeşti şi Roşieşti, au comis toate atacurile pe strada Decebal din municipiul Vaslui, după lăsarea întunericului, având de fiecare dată feţele acoperite cu eşarfe sau fulare.
Prima victimă a celor trei tineri a fost un adolescent de 16 ani, căruia aceştia i-au luat, prin violenţă, telefonul mobil în valoare de aproximativ 500 de lei. După câteva zile de la incident, vasluienii acuzaţi de tâlhărie au încercat, prin aceeaşi metodă, să-i sustragă telefonul unui alt adolescent, în vârstă de 17 ani. Ultima tâlhărie comisă de cei trei tineri a fost în urmă cu mai puţin de o săptămână, când aceştia au smuls telefonul mobil şi o geantă de la o femeie 28 de ani.
”Încă din momentul primei sesizări, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Vaslui au demarat cercetările pentru identificarea celor care au săvârşit infracţiunile de tâlhărie. De asemenea, aceştia au intensificat acţiunile pe linia prevenirii infracţiunilor comise cu violenţă, mai ales în zona în care au fost comise cele trei fapte. Din cercetări a reieşit că în toate cele trei cazuri, săvârşite între orele 21.00 şi 22.00, autorii purtau haine închise la culoare şi aveau feţele acoperite cu eşarfe sau fulare”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Alina Tonică.
Prejudiciul, în valoare de aproximativ 1.200 de lei, a fost recuperat în totalitate de către poliţişti, bunurile fiind înapoiate proprietarilor.
Cei trei tineri au fost reţinuţi de poliţişti şi apoi prezentaţi la Parchet, respectiv Judecătoria Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă. Magistraţii vasluieni au admis cererea procurorului de caz şi au dispus încarcerarea tinerilor, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru tâlhărie calificată şi tentativă de tâlhărie calificată.
Adriana ADAM
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră