StiriEst
Grevă la Finanţele Publice, unde 120 de salariaţi protestează în holul instituţiei nemulţumiţi de noua lege a salarizării. Nu se pot face plăți!
Activitatea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vaslui a fost blocată, luni, în totalitate. Peste 120 de salariaţi aflaţi la serviciu s-au adunat să protesteze pe termen nelimitat în holul de la parterul instituţiei nemulţumiţi de noua lege a salarizării. Contribuabilii care au dorit să facă diverse plăţi la ghişeele instituţiei s-au văzut nevoiţi să renunţe şi să se întoarcă din uşa clădirii.
”Suntem solidari cu ceilalţi colegi din ţară şi protestăm faţă de noua lege a salarizării. Nu este normal ca în sectorul nostru veniturile salariale să fie blocate până în anul 2022, în timp ce la ceilalţi salariaţi din alte domenii de activitate să se facă majorări de 25%. De asemenea, solicităm ca lefurile să fie şi în concordanţă cu activitatea efectivă prestată de salariaţi astfel încât să nu mai fie discrepanţele atât de mari între cei care fac controale şi colectează efectiv veniturile şi cei din structura centrală a ANAF”, a declarat liderul Sindicatului Finanţelor Publice Vaslui, Valerică Berescu. Activitatea va fi reluată în momentul în care guvernul le va soluţiona revendicările.
Câteva mii de salariaţi din direcţiile de finanţe publice au declanşat un protest spontan, luni dimineaţă, nemulţumiţi de proiectul legii salarizării unitare. Liderul Sed Lex, Vasile Marica, spune că protestul se extinde rapid în toată ţara, în condiţiile în care noua lege a salarizării va duce la diminuarea salariilor angajaţilor, iar acest lucru nu poate fi tolerat.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră