StiriEst
Oamenii se plâng de căldura infernală din trenuri: „Simțim că murim!”
Tot main multe persoane se plâng de condițiile infernale în care au fost nevoite să călătorească azi cu trenul și în special de căldura insuportabilă și lipsa aerului condiționat. Canicula a cuprins în ultimele zile o bună parte din țară, temperaturile ajungând până la 38 de grade. Un cetățean a făcut publică o fotografie în care se vede că temperatura măsurată în tren este de 44 de grade. „Ne-am urcat din Constanţa, cu doi copii, un an şi respectiv 3 ani, eu şi soţia. Călătorim la clasa I, dar sunt condiţii de toată jena. O căldură insuportabilă de 40-45 grade Celsius. Efectiv nu se poate respira. Sunt patru geamuri în tot vagonul, două nu se deschid, bilete vândute fără locuri, îngrămădeală, căldură insuportabilă pentru copii. Călătorim până în Vaslui. Am discutat cu cei care ne-au controlat biletele, dar nu au ce să facă, că astea sunt condiţiile. O nesimţire cruntă, din partea CFR în toiul verii, când ştii că este toată lumea plecată în concediu, să oferi asemenea condiţii. Aş vrea să-i rog pe cei care conduc această renumită companie să-şi aducă şi ei copiii pentru o călătorie de câteva ore”, spune un vasluian. O tânără afirmă că în trenul în care se află nu funcționează aerul condiționat nici măcar la clasa I: „Mă aflu în IR 1993 şi suntem bătaia de joc a CFR. Suntem la vagonul 3, vagon de clasa 1, care însă nu are aer condiţionat. Are nişte tentative de geam, care sunt blocate şi nu se pot deschide. În vagon sunt copii mici care plâng, sunt vârstnici… Şi totuşi, pe nimeni nu interesează! Simţim că murim, că ne axfisiem…. E groaznic!!! Pentru ce am plătit un preţ aproape dublu, faţă de cel de la clasa 2, care, culmea, au aer condiţionat….”, se întreabă Daniela Croitoru.
Adriana ADAM
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră