Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Un golan din Valeni a fost retinut dupa ce a batut un tanar si l-a lasat in coma pe strada

Publicat

in

Valenarii nu se dezmint! După voiolatori și alți infractori din zonă, un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Văleni a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că a agresat un tânăr, lăsându-l în comă pe stradă.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul agresat a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un local din Vaslui, el mergând apoi cu un taxi spre domiciliu. Pe drum, taximetristul a observat alte două persoane pe care le-a luat în autovehicul, un bărbat de 19 ani, din comuna Văleni, judeţul Vaslui şi o tânără de 17 ani, din suburbia Moara Grecilor.

‘În autoturism, între victimă şi bărbatul de 19 ani a avut loc un conflict spontan. Când victima a ajuns la destinaţie şi a coborât din autoturism, celălalt pasager al taxi-ului a coborât şi a început să o lovească, după care a părăsit zona. Tânărul agresat, rămas în stare de inconştienţă, a fost observat de un trecător, care a solicitat ambulanţa şi intervenţia poliţiştilor’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, Silvia Manta.

Tânărul agresat a fost transportat în stare gravă, cu un elicopter SMURD la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, unde a fost suspus unei intervenţii chirugicale.

Agresorul urmează să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive, a precizat sursa citată.

Adriana ADAM

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.