StiriEst
Cum isi bate joc Corneliu de superiorii sai si de ce acestia il tin in brate. Episcopul de Huşi ar trebui să îl cerceteze disciplinar pepartenerul său din filmările xxx
Deocamdată, Corneliu Bârlădeanu nu are voie să slujească. Şi asta pentru că ar fi fost filmat în ipostaze compromiţătoare, alături de un alt bărbat – în prezent preot cu parohie.
Teoretic, soarta acestuia din urmă ar trebui decisă chiar de episcop.
Corneliu Bârlădeanu a revenit in tara, fara sa dea de veste la Mitropolie. Superiorii spun că au aflat din presă că episcopul de Huşi s-a întors. Nu mai are voie să slujească în biserica, iar colegii săi refuză să îi mai pomenească numele în rugăciune. Aceştia însă greşesc, potrivit Înalţilor Prelaţi.
Timofte Marian, purtător de cuvânt Mitropolia Moldovei: „Preoţii de acolo au obligaţia de a-l pomeni. Autoritatea bisericească supremă la noi este Sfântul Sinod al BOR. Până când Sfântul Sinod al BOR nu îl revoca într-un fel, până nu da o altă dispoziţie, preoţii trebuie să îl pomenească.”
Chiar dacă nu mai poate sluji în numele Domnului, Episcopul de Huşi încă deţine totuşi atribuţiile administrative. Aşa că, teoretic, el este cel care ar trebui să îl cerceteze disciplinar chiar pe cel ce pare a fi partenerul sau în filmările care au stârnit tot scandalul.
Timofte Marian, purtător de cuvânt Mitropolia Moldovei: „Fiecare eparhie este autonomă, acolo investigaţiile asupra personajului care apare în acea înregistrare ar trebui făcută de centrul eparhial Huşi şi aprobată de episcopul Huşilor, însă dată fiind situaţia acum ar fi inoportun că tocmai el să facă o asemenea investigaţie. Asta ar însemna ori Sfântul Sinod al BOR sau, dacă se va pune problema, noul episcop al Huşilor.”
Peste 50 de clerici, atât din România, cât şi din străinătate, în frunte cu Patriarhul Daniel, se vor întruni pe 17 şi 18 august în Sinodul permanent, pentru a analiză cazul Episcopului de Huşi.
Unii enoriaşi sunt dezgustaţi de ipostazele compromiţătoare în care apare, după cum l-a identificat şi patriarhia, Corneliu Bârlădeanu cu un alt bărbat, în prezent şi el preot cu parohie.
Preotul care a fost filmat cu episcopul, este acum însurat şi are doi copii. Şi el va fi chemat la consistoriu, pentru judecată.
Adriana ADAM
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră