Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Salarii de peste 20.000 de lei pentru sefii Vasluiului

Publicat

in

Pentru primari, viceprimari, preşedinţi de consilii judeţene şi vicepreşedinţi, indemnizaţia lunară este fixă şi stabilită în anexele Legii 153/2017. Aceste indemnizaţii sunt calculate prin înmulţirea salariului minim brut pe economie cu un coeficient care variază în funcţie de rangul sau de numărul de locuitori al localităţii. Pentru preşedinţii de consilii judeţene si pentru primarii oraşelor reşedinţă de judeţ coeficientul este 9, ceea ce le dă dreptul la venituri lunare brute fixe.
Indemnizaţiile sunt impozitate cu un procent total de 29,87% aferent contribuţiilor datorate statului. Cu toate acestea, există un paragraf în noua lege care prevede că „indemnizaţiile lunare ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor/viceprimarilor unităţilor administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu 25%“. Din acest motiv, mulţi dintre şefii instituţiilor publice care vor încasa şi lefurile cele mai consistente, şi-au adăugat în hotărârile votate recent şi „sporul de proiecte europene“. Practic, în aceste cazuri, diferenţa dintre brut şi net a devenit insignifiantă.
Situaţia este similară şi în cazul restului funcţionarilor publici cărora li s-au indexat substanţial salariile. Un alt paragraf al legii prevede plafonarea sporurilor la salariu cu un procent de maximum 30%. Prin urmare, şi în cazul acestora, diferenţa dintre venitul brut şi cel net se va „amortiza“.

Salariile se maresc din 2018
Pentru oraşele mici şi comune, primarii şi viceprimarii au indemnizaţia lunară stabilită în funcţie de numărul de locuitori. Spre exemplu, primarii de municipii cu peste 100.001 locuitori primesc o indemnizaţie de 10.875 de lei (coeficient 7,5), în timp ce primarii comunelor cu peste 20.001 locuitori au o indemnizaţie de 8.700 de lei (coeficient 6). Cele mai mici indemnizaţii le au primarii de comune cu cel mult 3.000 de locuitori: 5.800 de lei (sumă corespunzătoare unui coeficient 4). Pentru aceştia, însă, noua Lege aduce chiar o micşorare a salariilor.

Salarii „uriase“ pentru administratorii publici

Pentru restul angajaţilor din administraţia publică locală, limita minimă este salariul minim brut pe economie, iar cea maximă – salariul viceprimarului (sau vicepreşedintelui de consiliu judeţean). Această limită maximă, este aplicată, de exemplu, pentru stabilirea salariului administratorilor publici. „Salariul de bază individual al administratorului public se stabileşte de către primar, preşedintele consiliului judeţean sau primarul general al municipiului Bucureşti, în condiţiile legii, în funcţie de tipul unităţii administrativ-teritoriale şi de atribuţiile stabilite în fişa postului, între limite, astfel: limita minimă este nivelul salariului de bază al secretarului unităţii administrativ-teritoriale, iar limita maximă este indemnizaţia viceprimarului, a vicepreşedintelui consiliului judeţean sau a viceprimarului municipiului Bucureşti, după caz“, se arată în anexele care însoţesc Legea 153/2017.

COEFICIENTUL DIN DREPTUL FUNCŢIEI SE ÎNMULŢEŞTE CU SALARIUL MINIM BRUT PE ECONOMIE – 1.900 DE LEI DE ANUL VIITOR, PENTRU AFLAREA NOULUI SALARIU

 

La salariile de bază stabilite în cazul funcţiilor publice de execuţie şi ale funcţiilor personalului contractual, stabilite în funcţie de gradul profesional (debutant, gradul II, gradul I, gradul I A) şi aprobate prin hotărârile de consiliu, în funcţie de vechime se adaugă gradaţii (fostul spor de vechime), astfel:
- pentru debutant, până când atinge o vechime de 3 ani în funcţie, salariul rămâne cel de bază;
- pentru  gradaţia 1 (vechime între 3-5 ani), la salariul de bază se aplică un coeficient de 7,5%;
- pentru gradaţia 2 (5-10 ani vechime) – 5%;
- pentru gradaţia 3 (10-15 ani vechime) – 5%;
- pentru gradaţia 4 (15-20 ani vechime) – 2,5%;
- pentru gradaţia 5 (20 – 25 ani şi peste) – 2,5%.
Salariile sefilor din administratie

În majoritatea localitatilor vasluiene, primarii primesc începând cu 1 iulie salarii mai mari de 2-3 ori în urma votului consilierilor locali. Majoritatea au ales să crească salariile la nivelul maxim prevăzut de lege. La Vaslui, primarul Vasile Pavăl are un „brut“ de 13.000 de lei, identic cu cel al primarului din Iaşi, Mihai Chirica. Asta in conditiile in care, in urma cu un an, edilul incasa o leafa mult mai mica. Din 2018, Vasile Paval va avea o leafa lunara de 22.000 de lei. Cei doi viceprimari Neacsu si Cazacu vor incasa lunar cate 19.000 de lei. Lefuri la fel de mari vor fi de anul viitor si la Cinsiliul Judetean, dar si la Prefectura. Prefectul Eduard Popica va avea, de la 1 ianuarie 2018, un salariu de 17.100 lei, iar subprefectul Mircea Gologan va fi remunerat cu 14.000 de lei. Presedintele CJ Dumitru Buzatu va incasa lunar 22.000 lei cu tot cu sporul de 25 la suta pentru proiecte europene. Cei doi vicepresedinti, Ciprian Trifan si Vasile Marciuc vor primi cate o leafa de 19.000 de lei.
Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.