StiriEst
PSD vrea să modifice Statutul partidului pentru cei anchetați penal! Ce spune Buzatu

PSD se pregăteşte să îndulcească criteriile de integritate pentru membrii săi. Liderii formaţiunii vor să modifice Statutul partidului pentru a le permite membrilor cu probleme penale să rămână în funcţii politice. Şi în timp ce social-democraţii devin mai înţelegători, preşedintele Klaus Iohannis vorbeşte despre eliminarea penalilor din conducerea ţării.
„Schimbarea ar fi foarte simplă: până nu eşti condamnat definitiv nu îţi pierzi calitatea nici de lider, funcţia pe care o deţii sau membru de partid. Suntem foarte solidari cu colegii noştri care păţesc astfel de lucruri. Au fost perioade când am avut aproape 94% dintre primarii PSD într-o formă de anchetă ANI, DNA şamd. A fost pur şi simplu urgie vizavi de colegii noştri”, a declarat Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD.
O astfel de schimbare este susţinută şi de către social-democraţii din Parlamentul European.
Actualmente, în „Statutul” postat pe site-ul PSD se prevede că social-democraţii ar trebui să se suspende din partid sau din funcţia deţinută în cadrul acestuia ori din funcţiile politice sau administrative obţinute prin susţinere politică, dacă sunt incompatibili sau dacă sunt cercetaţi pentru comiterea unei infracţiuni pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva lor.
Există însă şi social-democraţi care spun că nu înţeleg urgenţa unei astfel de modificări. Dumitru Buzatu este unul dintre ei.
„Aceste lucruri despre care nu am auzit până acum, nici despre intenţia domnului Codrin Ştefănescu de a deveni reformator al Partidului Social Democrat. Nu cred că putem vorbi aici de modificări ale Statutului care trebuiesc făcute de urgenţă”, spune Dumitru Buzatu, președintele PSD Vaslui.
Tema modificării Statutului PSD va fi discutată pentru prima dată în cadrul Comitetului Executiv de luni.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră