Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Prefectul cere lamuriri cu privire la lefurile diminuate ale unor functionari

Publicat

in

Prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica, a declarat că va solicita luarea de măsuri în cazul unor salariaţi de la serviciile de paşapoarte şi înmatriculări şi permise auto, care au avut luna aceasta veniturile salariale diminuate, susţine acesta.
Oficialul a precizat că va merge personal la cele două servicii pentru a vedea situaţia fiecărui salariat în parte, după care se va deplasa la Ministerul Afacerilor Interne, unde va solicita remedierea situaţiei.
‘Am identificat această situaţie atunci când Serviciul Contabilitate a finalizat editarea fluturaşilor pentru angajaţii de la Serviciul de Paşapoarte şi Serviciul de Înmatriculări şi Permise. Într-adevăr, este o scădere a veniturilor. Voi merge personal la cele două servicii, pentru a identifica cu exactitate, punctual, pe fiecare salariat în parte. Este vorba despre agenţii de poliţie, nu şi despre personalul contractual sau despre ofiţeri. În cursul săptămânii viitoare voi merge la Bucureşti la Ministerul Afacerilor Interne, pentru a găsi o soluţie, în vederea rezolvării acestor probleme. Nu este o situaţie plăcută, dar să sperăm că, aşa cum am găsit de multe ori rezolvări, vom găsi şi de data aceasta’, a afirmat Eduard Popica.
Prefectul a afirmat că, din informaţiile pe care le are, scăderea veniturilor este cauzată de faptul că un spor de 15% pe care angajaţii îl primeau până acum a fost introdus în salariul brut, motiv pentru care au intervenit unele diferenţe salariale.
Cele două servicii aflate în subordinea Instituţiei Prefectului funcţionează cu un deficit de personal, iar unii salariaţi au anunţat deja că, în cazul în care problema nu le va fi soluţionată, vor solicita transferul în cadrul altor structuri ale MAI.
Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.