Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Liderul țiganilor, înmormântat la Vaslui. Buzatu s-a rugat la capataiul lui Taru

Publicat

in

Liderul țiganilor din zona Moldovei, Ilie Țîru, a fost înmormântat, joi după-amiază, în Cimitirul Eternitatea din Vaslui, la funeralii participând mii de oameni. Printre cei prezenți la procesiune, s-au aflat președintele Partidei Rromilor, Nicolae Păun, deputatul minorității rrome din Parlamentul României, Daniel Vasile, și conducerile Consiliului Județean și a Primăriei Vaslui.

Mii de oameni au participat, pe durata celor patru ore de procesiune, la înmormântarea fostului președinte al Partidei Rromilor din zona Moldovei, Ilie Țîru. Slujba de înmormântare a început la vila somptuoasă a fostului lider al țiganilor, situată în vecinătatea bisericii din zona Traian a municipiului Vaslui, acolo unde sicriul cu Ilie Țîru a stat nu mai puțin de patru zile. În tot acest timp, foarte mulți apropiați i-au aprins lumânări la căpătâi. Mai mult decât atât, în ultimele seri, fanfara a cântat până aproape de miezul nopții în curtea vilei.
La slujba de înmormântare au participat și președintele Partidei Rromilor din România, Nicolae Pădu, deputatul minorității rrome din Parlamentul României, Daniel Vasile, și conducerile Consiliului Județean și a Primăriei Vaslui.
Atât primarul Vasluiului, Vasile Pavăl, cât și președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, au rostit alocuțiuni la biserică despre ceea ce a însemnat pentru comunitate fostul lider al țiganilor. De asemenea, și-a exprimat regretul într-o scurtă cuvântare și primul deputat al minorității rrome din Parlamentul României, Gheorghe Răducanu: ”Ilie Țîru este printre primii oameni care m-au ajutat să ajung parlamentar, aducându-mi foarte multe voturi în 1990 și 1992. Dacă nu erau mulți ca el, nimeni nu știa de mine și poate de comunitatea rromă. A fost un om echilibrat, care a știut să lucreze și cu majoritarii, și cu noi, țiganii, și niciodată nu l-am auzit să vorbească urât, deși a avut funcție de conducere nu numai la nivel județean. Ilie Țîru a fost unul dintre cei mai buni lideri la nivel național”.

Pe durata procesiunii, traficul în municipiul Vaslui pe străzile pe unde a mers cortegiul a fost perturbat. La un moment dat, circulația chiar a fost blocată în zona centrală, în condițiile în care cortegiul a oprit în fața Pieții Civice, având în vedere că Ilie Țîru era consilier județean în funcție din partea PSD.
De altfel, liderul rromilor din zona Moldovei a fost unul dintre cei mai longevivi consilieri județeani, fiind la al patrulea mandat consecutiv.
sursa: libertatea

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.