Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Primarului Vasile Paval ii este frica sa nu ia bataie de la liberali

Publicat

in

Primarul social-democrat al municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, susţine că recentele declaraţii ale preşedintelui PNL Ludovic Orban, care le-a cerut liderilor judeţeni liberali să dea ‘cu parul’ în aleşii locali social-democraţi şi în reprezentanţii PSD din teritoriu, sunt ‘instigatoare la violenţă’.
Pavăl a spus că astfel de declaraţii sunt instigatoare la violenţă şi nu fac cinste unui lider politic.
‘Am crezut că nu aud bine. Cum să-ţi îndemni colegii, ca şef de partid, să ‘dea cu parul’ în primarii sau preşedinţii de consilii judeţene de la PSD? Astfel de declaraţii sunt instigatoare la violenţă. Chiar sunt curios dacă, de acum, încolo liberalii vor veni la şedinţele Consiliului Local cu parul la ei. Ne putem aştepta la orice, poate s-o găsi vreun liberal care să ia ad literam aceste îndemnuri ale şefului. Eu sunt de acord să ne batem, dar în proiecte şi idei, nicidecum cu parul’, a declarat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.
Recent, în cadrul Consiliului Naţional al PNL, preşedintele partidului, Ludovic Orban, a spus că vrea să vadă fiecare lider judeţean al PNL cum ‘dă cu parul în preşedintele Consiliului Judeţean PSD, în primarul PSD, în prefectul PSD, în toţi şefii de deconcentrate’
Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.