StiriEst
Nivelul ridicat de saracie duce la taierea padurilor

Nivelul ridicat de sărăcie din mediul rural şi lipsa unor măsuri drastice pentru persoanele care încalcă legislaţia silvică sunt identificate drept principalele cauze care duc la perpetuarea furturilor de lemne din păduri, a precizat joi, în cadrul Şedinţei Colegiului Prefectural, adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Petru Maximiuc.
‘Printre cauzele care au favorizat tăierile ilegale şi sustragerile de material lemnos, ducând la creşterea fenomenului infracţional, se numără nivelul ridicat de sărăcie din mediul rural, unde nu toată populaţia activă are o ocupaţie permanentă care să aducă un venit constant, necesar existenţei. Astfel, unele persoane cu astfel de preocupări sustrag material lemnos pe care îl comercializează în vederea obţinerii unor câştiguri imediate. Totodată, gradul mare de expunere a unor suprafeţe de pădure din gestiunea lucrătorilor silvici sau dispunerea acestora în trupuri izolate, pe raza mai multor localităţi poate fi o cauză care favorizează infracţionalitatea în acest sector. Menţionăm şi lipsa de finalitate a unor măsuri dispuse faţă de persoanele care au încălcat legislaţia silvică. Astfel, unele amenzi contravenţionale nu sunt executate silit din cauza insolvenţei debitorilor, iar bunurile indisponibilizate în cauzele penale în unele cazuri au fost restituite cu uşurinţă făptuitorilor’, se arată într-un raport al IPJ prezentat de Petru Maximiuc.
Potrivit sursei citate, în anul 2017, la nivelul judeţului Vaslui, în domeniul silviculturii, au fost aplicate un număr total de 509 contravenţii în valoare de 601.500 lei.
Pe raza judeţului Vaslui există 70.999 ha pădure, dintre care 50.007 ha proprietate publică a statului administrată de Direcţia Silvică Vaslui şi Direcţiile Silvice Iaşi, Galaţi şi Bacău şi 20.992 ha proprietate privată, persoane fizice şi juridice.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră