StiriEst
Directorii spitalelor din Vaslui, chemati la Guvern pentru a discuta despre salariile micsorate din sănătate

Premierul Viorica Dăncilă se întâlneşte, astăzi, cu manageri de spitale pentru discuţii pe tema problemelor legate de salariile angajaţilor din sănătate. Întâlnirea este programată la ora 13.00, la Palatul Victoria.
La începutul şedinţei de Guvern de săptămâna trecută, premierul le-a solicitat miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor ca până la sfârşitul săptămânii să identifice problemele care apar în sistemul de sănătate, pentru a putea fi găsite soluţii.
„În cadrul acestei şedinţe, vreau să rog pe doamna ministru al Sănătăţii, doamna ministru al Muncii, domnul ministru al Finanţelor Publice să identifice, până la sfârşitul acestei săptămâni, problemele care apar în sistemul de sănătate, să găsim soluţii”, a afirmat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern de miercuri.
Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au anunţat, joi, că în 7 mai va fi declanşată o grevă de avertisment, în 11 mai este programată o grevă generală, iar în 26 aprilie în Capitală va fi organizat un miting la care sunt aşteptaţi peste 10.000 de oameni, din cauza „haosului din sănătate”, unde unele venituri au scăzut cu până la 1.100 de lei în urma aplicării salarizării unitare.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, declara, după discuţii la Ministerul de Finanţe, că managerii de spitale trebuie să găsească soluţiile de redistribuire a sporurilor, astfel încât angajaţii să nu piardă la salariu.
„Nu a fost o discuţie legată despre salarii, am avut multe alte teme. Bugetul este foarte clar. Avem majorările salariale şi încadrarea în 30% sporuri, este rândul managerilor să fie manageri. Am verificat activitatea unor spitale, este inadmisibil să nu facă până acum contracte cu CNAS. Voi continua acest tip de evaluări”, declara Sorina Pintea.
Sorina Pintea a explicat că scăderile salariale au afectat aproximativ 10% din totalul personalului medical, iar în cazul celorlalţi angajaţi vorbim despre „majorări semnificative”.
„Este o situaţie regretabilă, e inadmisibil să pierzi la salariu, dar asta se poate remedia. Bugetul ăsta este. Le-am spus asta şi managerilor, totul depinde de buna lor gestionare”, a explicat Pintea.
În ultima perioadă au avut loc proteste ale angajaţilor de la mai multe spitale din Bucureşti şi din ţară, din cauză că le-au scăzut veniturile.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră