Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Alertă la Bacău. Sute de păsări, printre care şi cele din curţile localnicilor, s-au prăbuşit moarte la pământ!

Publicat

in

O întâmplare stranie i-a pus pe jar pe locuitorii unui cartier din Bacău! Păsările din curţi le-au murit subit şi, odată cu ele, şi sute de porumbei şi ciori. Iar primul lucru la care s-au gândit oamenii a fost că aerul ar putea fi otrăvit. Autorităţile au intrat în alertă şi încearcă să afle ce s-a întâmplat.
Unul dintre păgubiţi spune că a pierdut porumbei de competiţie, care valorau aproximativ 300 de euro.
Oamenii cer acum răspunsuri şi cred că de vină ar fi o firmă care produce detergenţi în zonă.
„Am auzit ceva dar nu pot să mă pronunţ. Ceva de aici de la chimicale unde se face săpun, dero eu ştiu ce experimente or fi făcut?”, spune un localnic.
Autorităţile au fost sesizate şi au început deja investgațiile.
„Inspectorii sanitar-veterinari au recoltat probe de cadavre şi parte din ele sunt trimise la institutul de diagnostic şi sănătate veterinară Bucureşti pentru analize toxicologice şi la institutul de dianostic Iaşi pentru Boli Infecţioase. Într-o primă etapă a efectuat examenul necropsic fiind identificate leziuni pulmonare”, a explicat Claudiu Baltă, DSVSA Bacău.
Păgubiţii se plâng că pagubele se ridică la peste 10.000 de lei, în total.
Adriana ADAM

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.