Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Veste buna de la primarul Ion Lungu pentru suceveni

Publicat

in

Impozitele şi taxele locale pentru 2019 vor rămâne la nivelul celor din 2018, a declarat într-o conferinţă de presă, miercuri, primarul Sucevei Ion Lungu.
Acesta a spus că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, Consiliul Local trebuie să aprobe taxele şi impozitele pentru anul viitor cu actualizarea privind inflaţia. Lungu a precizat că taxele şi impozitele locale vor fi majorate, ulterior urmând să fie ajustate, astfel încât să rămână la acelaşi cuantum din 2018.
Potrivit primarului, conform INS, anul trecut inflaţia a fost de 1,34%.
”Deci vom face două proiecte de hotărâre, unul de actualizare la inflaţie a actualelor taxe şi impozite locale, iar apoi vom aproba taxele şi impozitele locale pentru 2019 (…) În concluzie, taxele pentru 2019 rămân nemodificate’, a spus Lungu.
El a precizat că, astfel, pentru un apartament cu o cameră rămâne impozitul de 84 de lei, pentru cele cu două camere de 151 de lei, pentru cele de trei camere – 218 lei, iar cele cu patru camere – 251 de lei. Totodată, edilul a spus că şi taxa de salubrizare va rămâne anul viitor la acelaşi nivel din 2018.
Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.