Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Atac asupra politistilor din Vutcani. Masina de serviciu si cele personale au fost vandalizate

Publicat

in

Poliţiştii vasluieni efectuează cercetări în comuna Vutcani, după ce o autospecială de poliţie, maşina unui poliţist din comună şi autoturismul prietenei poliţistului au fost găsite cu cauciucurile tăiate, autorul sau autorii nefiind încă identificaţi.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în ultimele două zile fiind audiate mai multe persoane.
‘În dimineaţa zilei de 21 mai, în curtea locuinţei în care au domiciliul doi lucrători de la postul de poliţie, o autospecială de poliţie a fost găsită pe pană, iar autoturismele personale ale unui poliţist şi ale prietenei acestuia au fost găsite cu cauciucurile înţepate. În cauză, au fost demarate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, distrugere şi violare de domiciliu, în acest caz fiind audiate mai multe persoane, fără să fie identificat vreun suspect’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
El a precizat că dosarul de ultraj a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, iar cele de violare de domiciliu şi distrugere sunt instrumentate de poliţişti. Poliţistul a cărui maşină a fost ţinta atacului lucrează de aproximativ un an la Postul de Poliţie Vutcani.
Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.