StiriEst
Pasagerul care şi-a pierdut o mână în groaznicul accident de la Bacău credea că visează şi ruga salvatorii să-l trezească

Tânărul de 25 de ani, care se afla în dreapta maşinii implicate în groaznicul accident de la Bacău, era convins că se află într-un vis şi ruga salvatorii să-l trezească. Şoferul a provocat un grav accident rutier, intrând pe contrasens şi lovind frontal un TIR.
În autoturism se aflau doi tineri cu vârstele de 28 și 25 de ani. Şoferul de 28 de ani a murit la spital din cauza rănilor foarte grave, iar pasagerul de 25 de ani e în stare gravă şi i-a fost amputată o mână.
Martorii povestesc cum imediat după impact, au ieșit pe stradă și i-au văzut pe cei doi tineri din autoturism plini de sânge, șoferul era încarcerat și pe celalalt au reușit să-l scoată din interiorul mașinii. Au intervenit cu o ranga ca să-l scoată pe șofer dintre fiarele mașini, fără nicio șansă. Pasagerul maşinii, grav rănit, dar conştient, i-a întrebat dacă vizează şi i-a rugat să-l trezească.
Șoferul tirului este din Bulgaria și a afirmat ca nu este vinovat pentru producerea accidentului.
Cele doua victime au fost transportate la spitalul de urgența din Bacau, în stare foarte grava. Din păcate, şoferul maşinii, tânărul de 28 de ani, a murit. Acul care indica viteza s-a blocat la 100km/h.
Adriana ADAM
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră