StiriEst
Lovitură pentru Bogdan Ionel, băiatul acuzat că a ucis-o pe frumoasa Petronela într-o pădure din Botoşani. Decizia se aplică din 25 iunie

Bogdan Ionel, adolescentul arestat pentru uciderea frumoasei Petronela Mihalachi, în 25 aprilie, în pădurea de la Pacea, de la marginea oraşului Botoşani, va rămâne în continuare după gratii.
Hotărârea prelungirii mandatului de arestare preventivă a fost luată marți de Tribunalul Botoșani, care a dat astfel curs solicitării primite de la Parchet.
”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 458/P/2018. În baza art.236 raportat la art.234 şi art.223 alin.2, art.202 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, prelungeşte arestarea preventivă a inculpatului minor Ionel Bogdan, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art.188, art.189 alin.1 lit.a,h din Codul penal (…), pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 25 iunie 2018 şi până la data de 24 iulie 2018, inclusiv”, se arată în decizia Tribunalului Botoșani. Bogdan Ionel, care este reprezentat de un avocat din oficiu, poate formula contestație la această decizie în termen de 48 de ore.
Băiatul de 16 ani rămâne, astfel, singurul suspect în comiterea omorului, toate variantele pe care a încercat să le avanseze procurorilor, între care şi implicarea prietenei sale în omor, dovedindu-se că nu au fundament în realitate.
Reamintim că Petronela Mihalachi a fost găsită moartă, în 25 aprilie, în pădurea de lângă Cimitirul Pacea.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră