Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Mai multi profesori din Vaslui au luat note sub 3.00 la titularizare

Publicat

in

Nouăsprezece profesori din Vaslui care au susținut concursul de titularizare în urmă cu o săptămână au luat note sub 3.00, cea mai mică fiind 1,15, obținută de un candidat la chimie care, la inspecția la clasă, a avut nota 9.00. Rata de promovare pe județ a fost sub 40%, mai mică decât cea de anul trecut. În acest an, există discipline, precum franceza, la care din cei opt candidați niciunul nu a obținut notă de trecere.
Rezultate slabe ale profesorilor din județul Vaslui la concursul de titularizare din acest an. Din cei 363 de candidați care au mai avut curajul să susțină lucrarea scrisă, în condițiile în care o treime din cei înscriși au absentat ori s-au retras, doar 143 au obținut notă de trecere, ceea ce înseamnă 39,39%.
Îngrijorător este faptul că nu mai puțin de 19 profesori care au predat la catedră cel puțin în ultimul an școlar au obținut note sub 3.00, mulți la istorie, iar unii dintre ei chiar și la educație fizică sau arte vizuale. La unele discipline, niciun candidat nu a luat concursul, un exemplu în acest sens fiind franceza, materie la care notele au fost cuprinse între 1,9 și 6,5.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.